Seleziona la tua lingua

Cerca

Zilele a 4-a, a 5-a și a 6-a din tabăra de   vară San Sicario, Cesana Torinese

317 sicario

În ținutul caselor verzi, Soarele, câștigător al Olimpiadei de tablouri-mozaic din bucățele de rai, de joc și de zbor, la categoria copii și tineri, trimite, pe furiș, reflexii strălucitoare în ferestrele fermecate, pentru a amplifica emoțiile pozitive. Se comportă autoritar, e un dictator în adevăratul sens al cuvântului și nu permite lacrimii și indiferenței să pătrundă în casă, înghesuindu-le pe la colțuri. Și-a luat drept aliați pe sfinții fără de arginți și, împreună cu animatorii și coordonatorii taberei din San Sicario, vrea să scrie poveşti în sertare de inimi care să fie deschise în zilele ploioase.

Drept strategie, în cea de-a patra zi a taberei, copiii au fost întâmpinați cu un bogat bagaj de informații, dar și de joc! Acestea s-au materializat prin atelierele despre sfântul ocrotitor al fiecărei echipe, atelierul „Întreabă preotul!”, cel de comunicare, cu explicații asupra relațiilor sociale și a mesajelor date și primite în cadrul interacțiunii de zi cu zi și prin cel de teatru de umbre, atât copiii, cât și tinerii fiind invitați să intre în inocența copilăriei de altădată. De asemenea, creativitatea prin manualitate și culoare a reprezentat o nouă iniţiativă apreciată de participanți, pentru ca, schimbând registrul, să ne putem bucura împreună de dansurile populare și de o nouă sesiune de karaoke.

După-amiaza aceleiaşi zile a reușit să scoată la suprafață spiritul de aventură și curiozitatea tuturor, prin indiciile pline de tâlc și prin probele atractive, în scopul descoperirii comorii celei mult râvnite, joc nelipsit din taberele noastre de vară. Copiii și tinerii au atins maximum de bucurie și entuziasm la aflarea comorii, cu atât mai mult cu cât aceasta a constat într-un festin culinar, alcătuit din tarte cu fructe, aranjate sub forma literelor componente ale cuvântului “COMOARA”, alături de două oale de sarmale calde și de alte delicii, savurate de copii. Seara s-a încheiat cu proiecția unui film, însoțit, bineînțeles, de câte un castron de popcorn pentru fiecare.

A cincea zi a reprezentat prilej de învățare, exersare și actualizare a noțiunilor de limba engleză și franceză din cadrul atelierelor de limbi străine, ziua continuând, în forț, cu jocurile olimpice, individuale şi de grup, moment de mare dinamism, cu mare consum de adrenalină, dar, mai presus decât atât, de închegarea relaţiilor din cadrul echipei. În termeni regizorali de mare măiestrie, din punct de vedere al logisticii şi al surprizelor pregătite participanților, seara s-a terminat apoteotic cu focul de tabără al parohiei Torino 2 care urma să părăsească locaţia a doua zi.

Cea de-a șasea zi ne-a pregătit pentru noi provocări, în ciuda ploii de afară, aceasta debutând cu un curs de limba germană, alternat cu cea de-a doua sesiune a atelierelor de teatru de umbre şi de comunicare.

Un episod emoționant a constat în decernarea medaliilor şi a premiilor pentru Olimpiada ce avusese loc cu o zi înainte şi în momentul de rămas-bun al participanților, alături de coordonatorii parohiei Sf. Cruce, festivitatea încheindu-se cu o horă românească autentică, la care am participat cu toții, trup şi suflet!

Psa. Simona Preda

Parohia „Sf. Leontie de la Rădăuți”, Ivrea