Ajutor alimentar Lazio 1 Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte SILUAN Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pe parcursul lunilor iunie și iulie anul curent, preoții din Protopopiatul Lazio 1, la inițiativa părintelui protopop Alin Cristian Olteanu, au desfășurat o amplă acțiune în vederea colectării de alimente neperisabile pentru a fi trimise Spitalului de Psihiatrie Săpunari, județul Călărași. Această acțiune filantropică s-a desfășurat în contextul în care acest an este dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca ...
Stadiul lucrărilor pentru construcția bisericii parohiale Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie din Legnago (VR) Prin Mila lui Dumnezeu la data de 30 iulie 2024, au început lucrările de ridicare a bisericii parohiale din orașul Legnago, provincia de Verona. Lemnul bisericii este adus din România, unde a fost prelucrat în prealabil. Lucrările prevăzute pentru anul acesta cuprind ridicarea structurii și a pereților exteriori, precum și acoperirea bisericii cu un sistem inovativ de șindrilă bituminoasă acoperită cu tablă de cupru. Meșterii lucrează cu pasiune și dăruire ...
Taina Sfântului Maslu la Centrul Eparhial de la Roma În seara zilei de vineri, 9 august 2024, în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”, din cadrul Centrului Eparhial de la Roma, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul a adresat, celor prezenți, un cuvânt de învățătură, subliniind că omul, când a fost creat de Dumnezeu, era fără de păcat, durere și neputință, dar, prin neascultare, se face păr...
Parohia Sfânta Muceniță Pelaghia din Montecatini Terme - Italia a achizionat un spațiu care va deveni centru social-comunitar În anul 2024, Parohia „Sfânta Muceniță Pelaghia” din Montecatini Terme a demarat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, un proiect de înființare a unui Centru Social-Comunitar, destinat persoanelor aflate în situații dificile, persoanelor rămase fără adăpost, a victimelor violenței domestice și a persoanelor dependente de adicții. Acest demers vine ca un răspuns al parohiei la pro...
Lucrările la Biserica Parohiei Sf. Ioan de la Râșca și Secu din Settimo Torinese: Progres și Nădejde La o lună de la punerea pietrei de temelie de către PS Siluan, Episcopul Ortodox al Italiei, la care au participat 28 de slujitori, lucrările la Biserica Parohiei Sf. Ioan de la Râșca și Secu din Settimo Torinese au avansat semnificativ. În acest scurt interval, întreaga fundație a fost finalizată, au fost construite scările și terminat trotuarul în jurul bisericii. Începând cu praznicul Sf. Teodora de la Sihla, pe 07 august, a început ridicarea efectivă a bisericii. ...
Preotul paroh de la San Bonifacio a primit Ordinul Ștefan cel Mare din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Pe data de 7 august, cu ocazia hramului Parohiei Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla - Paladdy din Protopopiatul Sector 3, București, păstorită de către părintele George Paraschiv, preotul Daniel Stîngă, consilier în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și preot paroh la Parohia Sfântul Mucenic Bonifatie, pentru frumoasa colaborare dintre cele două parohii amintite și pentru dăruirea unei părticele din moaștele Sfântului Mucenic Bonifatie, a...
Parohia românească din localitatea Pescara, Italia a cumpărat terenul unde s-a construit biserica parohială Miercuri 7 august 2024, Parohia ortodoxă Română Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana din localitatea Pescara, a devenit proprietara unui teren cu o suprafață 3.160 mp., unde s-a construit biserica de zid a parohiei. Citește mai departe >>>
Al cinsprezecelea Hram al Parohiei Rovigo -“Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ” Pentru credincioșii Parohiei Ortodoxe Române din Rovigo, zilele de Duminică, 4 August şi luni, 5 august 2024, au fost pline de bucurie duhovnicească. În duh de rugăciune şi comuniune, aceştia şi-au prăznuit pentru a cinsprezecea oară ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, Hozevitul (+ 5 august 1960), sfânt român din Ţara Sfântă, cel care a adus cerul într-o peşteră, ale cărui sfinte moaşte se află în biserica Mănăstirii Sfântul Gheorghe din Hozeva. Dup...
Hramul Parohiei Potenza În perioada 06-07 august 2024, Parohia Ortodoxă Română din Potenza a prăznuit cel de-al cincisprezecelea hram de la înființare. Având-o ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, creștinii ortodocși din această parohie s-au unit în rugăciune atât la slujba Vecerniei cu Litie, cât și la Sfânta Liturghie. Părintele Adrian Roman a mulțumit tuturor celor prezenți pentru implicare și buna organizare. Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!
Bucurie deplină în prag de Sărbătoare Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan al Italiei, luni 5 august a avut loc semnarea contractului de concesiune pentru 99 ani a celei de a doua părți a terenului dăruit de Primăria Orașului Olbia din nordul Insulei Sardegna. Dacă acum 3 ani și 8 luni am semnat contractul de concesiune pentru 3000mp pe care am construit Biserica Ortodoxă ,Altar de vară, o anexă pentru toalete și pangar, Porta Maramureșeană, racordare la curent electric, apă agricolă, canalizare, apă de uz casnic , iată că astăzi în ajunul Pr...
Proiectul Rădăcini Românești 2024 la final La Parohia “Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara” din localitatea Valeggio sul Mincio s-a desfășurat între lunile ianuarie - iulie proiectul “Rădăcini Românești 2024”. Proiectul s-a adresat tinerilor și copiilor parohiei cu scopul de a face cunoscute identitatea și valorile românești prin activități catehetice, școlare, ludice, culturale și recreative. Toată această perioadă a fost împărțită în două subproiecte: Școala parohială și Școala de vară, amândouă punând în pract...
Cumpărarea unui imobil pentru Parohia “Zămislirea Maicii Domnului” din Roma Cu ajutorul lui Dumnezeu și biencuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, comunitatea parohiei noastre “Zămislirea Maicii Domnului” din Roma, trăiește bucuria mult așteptată a achiziționării unui imobil situat în zona Municipiului 5 a Romei. Imobilul achiziționat se va constitui într-un Centru Pastoral destinat activităților liturgice, cultural-catehetice și social-filantropice ale parohiei. Prin lucrările de renovare și restructurare, care urmează a fi efectuate,...