Explicarea Sfintei Proscomidii în Parohia Roma III În parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Roma s-a desfășurat Duminică, 22 octombrie 2023, Sfânta Proscomidie cu explicații. Deși, de obicei, această primă parte a Dumnezeieștii Liturghii se desfășoară în Sfântul Altar, de data aceasta credincioșii prezenți au putut vedea și auzi toate etapele slujirii și rugăciunile săvârșite, în mod excepțional, în mijlocul bisericii. Creștinii parohiei au putut, așadar, aprofunda elemente legate de semnificația daruri...
Festivalul Din inimă de român în Protopopiatul Abruzzo - Molise Duminică 22 octombrie 2023, la Pescara într-o atmosferă de sărbătoare peste 400 de români din protopopiatul Abruzzo-Molise s-au întâlnit pentru a doua ediție a Festivalului „Din inimă de român”, festival organizat de către Protopopiatul Abruzzo - Molise și Departamentul Cultural al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Citește mai departe >>>
Parohia Roma III - Pelerinaj pe Aventin Comorile duhovnicești ale Cetății Romei sunt Sfinții care au trăit aici de-a lungul timpului și ale căror sfinte moaște sunt adăpostite în bisericile orașului. Duminică, 22 octombrie 2023, un grup de creștini ai parohiei Înălțarea Sfintei Cruci din Roma a plecat în pelerinaj spre a cunoaște Sfinții de pe colina Aventin. Primele două Sfinte pe care le-au întâlnit au fost Sfintele mucenițe Sabina și Serapia (29 august) trăitoare în secolul al II-lea. Prima dintre ele, patriciană r...
Liturghie arhierească la Terni și binecuvântare de iconostas și de lucrări de renovare În Duminica a 23-a după Rusalii (a vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor), 22 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, la parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Terni (Protopopiatul Umbria-Marche), păstorită de Preacucernicul Părinte Vasile Andreca. La momentul potrivit, în cadrul ...
Per una teologia filocalica Il contributo teologico di Padre d. Stăniloae alla visione cristiana Giornata di studio in onore di padre Dumitru Stăniloae (1903-1993) Pontificio Ateneo Sant’Anselmo Piazza dei Cavalieri di Malta, 5 - Roma (Italia) Sabato 28 Ottobre 2023 (dall...
Proiectul „BISERICA DE ACASĂ” a parohiei din Viareggio a ajuns la final În perioada 1 aprilie – 21 octombrie 2023, în Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Proroc Isaia” din Viareggio (Episcopia Ortodoxă Română a Italiei – Protopopiatul Toscana II) au avut loc mai multe lucrări de amenajare, dotare și împodobire a bisericii parohiale, implementându-se, astfel, proiectul „BISERICA DE ACASĂ” – AMENAJAREA BISERICII PAROHIALE, proiect finanțat prin Departamentul pentru Românii de P...
Adunare preoțească în protopopiatul Piemonte II Duminica seara, 22 octombrie, a avut loc în parohia "Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei" din Fossano adunarea protopopială a clericilor din protopopiatul Piemonte II. Întrunirea lunară fost prezidată de pr. protopop Cătălin Zaharie, la aceasta participând 9 preoți și 3 diaconi.
Sfinții Mărturisitori din Transilvania cinstiți la Guidonia | PS Siluan împlinește 22 de ani de slujire arhierească Sâmbătă, 21 octombrie 2023, la împlinirea a 22 de ani de slujire arhierească, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la parohia „Sfântul Proroc Ieremia” din Guidonia, păstorită de Preacucernicul Părinte Sebastian Cosma. În cuvântul de învă...
Întâlnirea Protopopiatului Piemonte III Cu binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, din purtarea de grijă a Preasfințitului Părintelui nostru Atanasie de Bogdania , Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și sub oblăduirea Preacucernicului Părinte Protopop Cristian Ștefan, astăzi, 20.10.2023, cu multă bucurie în suflet, preoții Protopopiatului Piemonte III s-a reunit spre slava lui Dumnezeu. Momentul întâlnirii a constituit un bun prilej pentru...
Adunarea Protopopială și Conferința preoțească în Protopopiatul Piemonte I Cea de-a noua Adunare Protopopială a preoților din Protopopiatul Piemonte I, din anul acesta, a fost găzduită, în seara zilei de 19 octombrie, de Parohia Sfânta Parascheva – Torino I, prin grija și osteneala părintelui Cristian Vasilescu. Adunarea s-a deschis cu un referat despre eutanasie, ca formă de necinstire a persoanelor vârsnice și bolnave, o temă majoră în rândul preocupărilor bioeticienilor din întreaga lume, susținut de ...
Sute de copii din România ajutați de parohia românească din Bolzano Un nou proiect umanitar dus la bun sfârșit de parohia ortodoxă “Izvorul Tămăduirii“ din BOLZANO. Am reuşit sǎ trimitem ȋn Romania peste 600 kg.de ajutoare umanitare CENTRULUI SOCIAL FILANTROPIC “ Sf. Adrian şi Natalia” din cadrul parohiei localității CRUCEA (jud. Iași) pǎstoritǎ de pǎrintele Tarnita Adrian. Parohia enumeră peste 1.000 de copii, marea majoritate proveniți din familii defavorizate, aflate la limitele supravi...
Adunarea Protopopială Toscana I În data de 17 octombrie 2023, a avut loc Adunarea Protopopială lunară a Protopopiatului Toscana 1, găzduită de parohia Firenze I. După săvârșirea Rânduielii de la începerea Conferințelor Preoțești, părintele paroh Ionuț Coman a prezentat tema ”Importanța muzicii psaltice în cultul și activitatea Bisericii Ortodoxe Române”. Câteva dintre aspectele punctate în cadrul prezentării au fost procesul de românire a muzicii bizantine, reforma hrisantică în spațiul or...