Ziua națională a României la parohia Moncalieri Duminică 4 decembrie, tinerii Parohiei Moncalieri, într-o atmosferă încărcată de emoție, au dăruit credincioșilor care au participat la Sfânta Liturghie, un program de poezii și cântece patriotice în ocazia sărbătoririi zilei României.
Ziua Națională a României în parohia Verona 1 Cu ocazia Zilei Naționale a României parohia Verona 1 a găzduit în perioada 2-4 decembrie, expoziția de costume populare - colecția Georgeta Munteanu. Evenimentul s-a desfășurat într-una din sălile Centrului social-cultural și a trezit interesul multor vizitatori, printre care și foarte mulți italieni. Aceștia au fost însoțiți cu competență și răbdare de către organizatori, povestind istoria fiecărui costum, zona de proveniență, procesul de restau...
Ediție specială a Serii Duhovnicești on-line - Parohia Massa Bucurie și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Parohiei „Învierea Domnului” din localitatea Massa astăzi, joi 1 decembrie 2022. În această seară, Preasfinția Sa, Episcopul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a binecuvântat „Seara Duhovnicească” on-line, ajunsă la cea de a 600-a ediție. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Siluan a evidențiat rolul rugăciunii în viața cre...
PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Taina Sfântului Maslu la Parohia românească din Palermo În seară zilei de joi, 1 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Taina Sfântului Maslu înconjurat de un sobor de preoți din Protopopiatul Sicilia (Italia) și Protopopiatul Bran-Zărnești (România), la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie” din Palermo, păstorită de părintele Martinian E...
Palermo: Nicolae Bălcescu comemorat la 170 de ani de la mutarea la cele veșnice| PS Atanasie de Bogdania prezent la eveniment În perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2022, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Sfințit Haralambie” din Palermo (Protopopiatul Sicilia), păstorită de părintele Martinian Epure, a organizat o serie de activități, alături de ceilalți preoți din protopopiat, prin care s-au marcat mai multe evenimente de interes religios și național: 29 noiembrie – Comemorarea a 170 de ani de la mutarea la cele veșnice a ma...
Te-Deum la Novara Cei 104 ani care au trecut de la întregirea României, prin Marea Unire din 1 Decembrie 1918, au fost sărbătoriți și în biserica românească din Novara prin săvârșirea slujbei de Te-Deum. După rugăciunea de mulțumire îndreptată către Dumnezeu Cel Unul în Treime, dar și către Sfântul Apostol Andrei - ocrotitorul României, copiii parohiei, cu vârste până în ciclul gimnazial, au interpretat câteva cântece patriotice, ce au fost pregătite sub îndrumarea doamnei ...
Praznicul Sfântului Apostol Andrei și Ziua Națională a României la Roma | Concert de colinde în Basilica „Santa Cecilia” organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei În seara zilei de miercuri, 30 noiembrie 2022, în Basilica „Santa Cecilia” din Roma au răsunat colinde tradiționale românești, în cadrul Concertului Tradițional de Colinde și Cântece de Stea, organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei (unul din ocrotitorii Eparh...
Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ierarh Leon episcopul Cataniei”, din Alcamo Miercuri, 30 Noiembrie la prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, s-a săvârșit în sobor Taina Sfântului Maslu, la parohia „Sfântul Ierarh Leon episcopul Cataniei” din Alcamo, avându-l ca paroh pe preotul Gavrlescu Florentin Ciprian. De rugăciunile Sfântului Maslu s-au bucurat numeroși credincioși într-o plăcută atmosferă duhovnic...
Conferința <La “sinfonia ortodossa” tra passato e attualità> - Verona Marți, 29 noiembrie, în Sala Civică Avesa, parohia Verona 1 și AUSER APS au organizat conferința <La “sinfonia ortodossa” tra passato e attualità. Introduzione nella vita della Chiesa Ortodossa>, avându-l ca relator pe părintele protopop Gabor Codrea. Acesta a făcut o scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe, de la Pentarhie până la actualele Biserici Autocefale; a prezentat câteva particularități ...
“Casa Speranței” pentru refugiații ucraineni la parohia din Venaria Reale Astăzi, 29.11.2022, au sosit pentru prima dată în biserica Parohiei Ortodoxe Române “ Sf. Cuv. Ilarion cel Mare” din Venaria Reale, primul grup din cei 25 de refugiați ucrainieni aflați în Centrul RAF Disabili "Dim Nadiya" ( Casa Speranței) din Druento. Nu a lipsit, ca de fiecare dată, domnul primar Fabio Giulivi Sindaco, care le-a adresat acestora un cuvânt călduros de bun venit în orașul Venaria Re...
Pe urmele sfinților din orașul Pavia! Copiii și tinerii din Frăția Nepsis Junior ai Parohiei “Toți Sfinții” din Milano Nord Monza, au organizat o excursie în orașul Pavia. Scopul vizitei a fost cunoașterea numeroaselor obiective turistice pavese dar mai ales acela de a insufla în inimi bucuria de se întâlni cu sfinții ocrotitori ai orașului. În cadrul acestei excursii intitulată pe “urmele sfinților”, copii s-au bucurat de numeroasele obiective medievale și renascentiste ale orașului, bucurându-se de cat...
Serbare de Ziua Națională a României În ziua de duminică 27 noiembrie, cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Prea Sfințitului Atanasie de Bogdania, în Parohia Ortodoxă Română ”Toți Sfinții” din Milano Nord-Monza s-a sărbătorit Ziua Națională a României, printr-o frumoasă serbare a copiilor După Sfânta Liturghie, copiii din parohie în colaborare cu doamnele preotese, au prezentat un program artistic de cântece, poezii patriotice și dansuri populare. Cuvinte p...