Duminica Sfintei Cruci la Catania în ANUL COMEMORATIV AL ADORMIȚILOR ÎN DOMNUL "Cruce sfântă, armă dulce"! Deși întreaga Italie a sărbătorit Paștele catolic, românii ortodocși nu au uitat de credința lor și au venit la biserica neamului strămoșesc, pentru a prăznui la mijlocul postului, Duminica Sfintei Cruci. Chiar dacă întreaga Italie este declarată "zonă roșie" și totul e închis, credincioșii au găsit florile necesare împodobirii SFINTEI CRUCI. Și odată cu închinarea la ac...
Continuă lucrările la Orbassano În mijlocul Postului Mare, la înaintea-prăznuirii scoaterii Sfintei Cruci, celei de viață Făcătoare a Domnului în mijlocul bisericii, astăzi din mila Domnului am înălțat Sfânta Cruce, cu turla, pe Biserica din Orbassano, în văzul, mângâierea, apărarea, spre mântuirea sufletului și ajutorul tuturor celor ce o vor cinsti, se vor închina ei, amintindu-și de Cel ce a îndurat pe Cruce cele mai chinuitoare pătimiri cu putinţă şi moartea cea mai de ocară, Domnul nostru Iisu...
Evanghelia Crucii – Vestea cea Bună a Mântuirii | PS Atanasie de Bogdania în cadrul Conferințelor Postului Mare Sâmbătă, 3 aprilie 2021, în Paraclisul Mănăstirii “Adormirea Maicii Domnului” de la Roma, PS Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania a susținut o cateheză duhovnicească în cadrul proiectului “Postul – între jertfă și bucurie | Catehezele Postului Mare 2021”. Tema prezentată de către Preasfinția Sa s-a referit la Evanghelia Crucii - Vestea cea Bună a Mântuirii. ...
NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - A XIX-a Săptămână On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu" Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Părintelui Paul, în Parohia din Settimo Torinese, cursurile Școlii Parohiale au continuat în variantă On-Line. Încercând să stea alipiți de chemarea perpetuă a mântuirii, generație după generație primește sau se îndepărtează de ecoul Cuvântului Lui Dumnezeu! Tinerii NEPSIS,...
“Amici di penna” sau “Prietenia prin scrisori” în Proiectul Catehetic “Familia-Doină și Rugăciune” “Amici di penna” sau “Amici de stilou” este o activitate din cadrul proiectului catehetic Familia-Doină și Rugăciune, proiect în care sunt înfrățite cinci parohii, două din Italia și trei din România și care se va desfășura pe toată durata acestui an. Parohiile înfrățite în acest proiect sunt “Sfinții Neofit și Meletie”-Valeggio sul Mincio (Verona),...
Proiectul “Vistieria bucuriilor” – înfrăţirea parohiilor Milano I cu Timișoara Fabric-Vest În contextul Anului omagial al pastorației românilor din diaspora a luat naștere înfrățirea parohiilor române ortodoxe cu același hram – al Pogorârii Sfântului Duh – Milano I și Timișoara Frabric-Vest. Această înfrățire se conturează în cadrul proiectului “Vistieria bucuriilor”, care a debutat în ultima duminică a lunii februarie cu un târg de mărțișoare realizate ...
Proiectul "Familia: Doină și Rugăciune" - ,,Măicuță dragă, îți mulțumesc!” (activitate Pro Vita) În luna martie, dedicată vieții, copiii de la parohiile ,,Sfinții Neofit și Meletie” Valeggio sul Mincio (Verona), ,,Nașterea Maicii Domnului” Roma II, ,,Adormirea Maicii Domnului” Boboiești (Neamț), ,,Sfântul Ierarh Nicolae” Pipirig (Neamț) și ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Holt, (Bacău) au avut mai multe întâlniri on-line în cadrul proiectului catehetic ...
Diaconia social filantropică a românilor „Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul... Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu.” Isaia 58:6-8 Ne aflăm în perioada Postului cel Mare, al Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, o peri...
Seminarii de formare in Triveneto Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Arhiereu - Vicar Atanasie de Bogdania, au avut loc în data de 22 si 29 martie, pe platforma Zoom, două Seminarii de formare cu preoți și preotese din Protopopiatele Triveneto 1, 2, 3 și 4 cu temele ,,Preotul și tânărul‘‘ și ,,Rolul echipei în lucrul cu tinerii‘‘. Seminariile au fost inițiate de Departamentele de Cateheză și Tineret ale...
Ziua Mamei Creștine, în Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Salerno Duminică, 28 martie, duminica după praznicul Buneivestiri, zi dedicată mamelor creștine, copiii Școlii Parohiale a Parohiei “Sf. Ap. și Evanghelist Matei” din Salerno au sărbătorit prin poezie și cântec Ziua Mamei Creștine, mulțumind astfel celor care i-au învățat prima rugăciune și care au sădit în sufletul lor dragostea de Dumnezeu și de Biserică. La sfârșitul serbării, toate mamele din biserică au primit din partea ...
„Mamele nu cuceresc lumea! Ele o nasc!” Acesta a fost mesajul pe care l- au transmis copiii de la parohia „Nașterea Maicii Domnului"- Roma II, duminică 28 martie. După dumnezeiasca Liturghie, a avut loc un mic moment omagial dedicat mamelor creștine. De mai mulți ani în data de 25 martie, ziua în care Fecioara Maria a spus „Da" lui Dumnezeu se sărbătorește și Ziua Mamei Creștine, fiecare femeie care spune „Da” vieții. Pe lângă poeziile și cântecele dedicate mamei, copiii au...
Ajutoare pentru nevoiașii din Romania Cu ajutorul lui Dumnezeu, Parohia Sfântul Mucenic Bonifatie din orașul San Bonifacio, Italia, a dăruit persoanelor nevoiașe din zonele limitrofe ale Brașovului haine și articole de igienă, prin intermediul Fundației Bucuria Darului din Brașov. Preotul paroh aduce călduroase mulțumiri credincioșilor care s-au implicat în această lucrare caritabilă - mai ales familiei Pricope Narcis și Ionela-, doamnei preotese Voinicu din Parohia Augustin, celor care se vor îngriji ca aceste daruri să ajungă la cei nevoia...