Mare bucurie pentru parohia „Sfântul Mare Mucenic Nichita Romanul” din Monte Compatri Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, duminică, 30 decembrie 2018, Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sfântul Mare Mucenic Nichita Romanul” din Monte Compatri, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi. Bucurie, emoție și mare binecuvântare pent...
Catania: Caravana „COLINDUL SFÂNT ȘI BUN” ediția a III –a Odată cu încheierea lunii decembrie și caravana „COLINDUL SFÂNT ȘI BUN” s-a încheiat în provincia Catania din insula SICILIA. Un maraton făcut de părintele paroh Mihai Gabriel Ichim, care a urmat steaua credinței, precum magii de odinioară, a făcut posibilă întâlnirea credincioșilor pe care-i păstorește, cu Pruncul Sfânt - Mântuitorul- născut în iesle. Timp de o lună, a străbătut sute de km cu mașina înc...
Instalarea noului Preot paroh al comunității de credincioșii de la parohia Sf. Ierarh Nicolae din Torino. Astăzi, Duminică 30 decembrie, după ultima Liturghie, săvârșită în anul calendaristic 2018, comunitatea de moldoveni și bucovineni, membri ai Parohia Ortodoxe Române Sf. Ierarh Nicolae din Torino, au mulțumit Părintelui Victor Gribinenco și au salutat venirea noului preot paroh, Părintele Pavel Drăguța. Pentru ai mulțumi părintelui Victor care trebuie să se retragă la baștină, o parte din credincioși, într-o frumoasă tradiție rom...
Duminica după Nașterea Domnului la Paraclisul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Roma În ultima duminică a anului 2018, Duminica după Nașterea Domnului, la Paraclisul Episcopal de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Roma, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, împreună cu ceilalți clerici și slujitori ai Paraclisului. În cuvântul de învățătură adresat, după citirea Sf. Evanghelii, celor prezenți Preasfinția Sa a tâlcuit fuga &ici...
Crăciunul dăruit săracilor la Fonte Nuova (RM) 2018 După minunata serbare a copiilor care a avut loc la Institutul maicilor catolice din Tor Lupara, parohia Botezul Domnului a mers la sala poli-funcțională a primăriei din Fonte Nuova, unde a organizat masa pentru pribegii din zona NE a Romei. În toate duminicile din fiecare post la „biserica arsă” din Tor Lupara se face o evanghelizare a săracilor susținută de o masă caldă. Marile sărbători sunt organizate din perspectivă socială împreună cu primăria local...
Domnul Iisus s-a născut și în închisorile de la Roma În ziua de 27 decembrie (2018) mai multe parohii din Roma și-au unit puterile ca să bucure cu Nașterea Domnului inimile celor întemnițați în închisorile din Roma. Parohia de la Monterotondo, împreună cu cea de la Marcelina și de la Roma 3 au făcut colecte de bani, produse igienice și cărți ca să facă daruri românilor întemnițați în Cetatea eternă. S-a început de dimineață la Institutul feminin cu Sfânta Liturghie...
Bucuria Naşterii Domnului în închisoarea de la Viterbo Şi în acest an, în a treia zi de Crăciun, Preasfinţitul Episcop Vicar Atanasie de Bogdania, împreună cu voluntarii parohiei Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica din Viterbo, au dus vestea Naşterii Domnului şi celor care sunt întemniţaţi. Câtă emoţie şi câtă bucurie pentru toţi cei prezenţi, căci nimeni nu este dat la o parte, în dorinţa Domnului de a ne mântui şi a ne face să trăim o viaţă cât mai bună, trebu...
Naşterea Domnului în penitenciarul din Torino Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, şi anul acesta, în ziua praznicului Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, bucuria Naşterii Domnului a fost purtată în Penitenciarul „Lorusso e Cutugno” din Torino. Sfânta Liturghie a fost săvârşită cu acest prilej în limba română şi italiană de preoţii : Gabriel Burcescu de la Parohia „Sfânta Cru...
Vestind Nașterea Lui Hristos în Penitenciarul din Vasto. Cu ajutorul Lui Dumnezeu în prima parte a zilei de 27 decembrie, Părintele Petru Bogdan Voicu a mers la Penitenciarul din Vasto la cei câțiva români care se află în penitenciar. Prin bunăvoința credincioșilor parohiei din Vasto, deținuții au primit calendare ortodoxe si cărți duhovnicești. La final am cântat împreună cu ei colinde tradiționale românești.
A treia zi de Crăciun la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de la Roma Cu ajutorul Domnului, joi, 27 decembrie 2018, în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta sediului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de la Roma, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, la prăznuirea Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul P...
Soborul Maicii Domnului prăznuit la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de la Roma Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în a doua zi de Crăciun, 26 decembrie 2018, la prăznuirea Soborului Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta sediului episcopal de la Roma, înconjurat fiind de un so...
Praznicul Nașterii Domnului la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de la Roma Cu ajutorul Domnului, am ajuns la luminatul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Marți, 25 decembrie 2018, în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta sediului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de la Roma, credincioșii prezenți la acest mare Praznic s-au bucurat la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, împre...