Seleziona la tua lingua

Cerca

Parohia din Lodi a trimis un transport cu ajutoare pentru Ucraina | În Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, campania de ajutorare a refugiaților din Ucraina continuă

Alăturându-se numeroaselor parohii și protopopiate, din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, care au trimis ajutoare în sprijinul refugiaților care ajung în România, Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Lodi, Protopopiatul Lombardia I, a trimis vineri, 4 martie 2022, primul transport cu ajutoare umanitare în folosul refugiaților ucraineni, greu încercați în această perioadă.

Cele aproximativ 19 tone de alimente neperisabile și o tonă de produse de igienă și pampers, colectate prin implicarea credincioșilor din cadrul parohiei lombardeze, vor fi preluate de către responsabilii Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, implicați deja în gestionarea valului numeros de refugiați care au intrat în țara noastră, de pe teritoriul Arhiepiscopiei.

Alături de colecta de alimente și produse de igienă, Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Lodi s-a alăturat apelului Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, de a realiza și o colectă în bani, cu aceeași destinație, de a-i ajuta pe cei aflați acum în grele încercări.

 


 

Această acțiune face parte dintr-un program amplu de susținere a poporului ucrainean și a refugiaților din Ucraina care sosesc în România sau Republica Moldova. La nivelul întregii Eparhii, a fost organizată o colectă de bani, primele ajutoare financiare fiind deja alocate instituțiilor abilitate care se ocupă de primirea și îngrijirea refugiaților. De asemenea, în perioada următoare, sunt în pregătire mai multe acțiuni sociale în această direcție.

Pentru cei care doresc să trimită un ajutor financiar în acest sens, o pot face prin transfer bancar, în următorul cont:

Diocesi Ortodossa Romena d’Italia

IBAN: IT39R0306909606100000114741

Codice  SWIFT: BCITITMM

Mențiune (Causale): ajutor refugiați Ucraina

 

Pentru mai multe informații și detalii privind colecta de alimente neperisabile sau tip conservă, precum și de bunuri constând în: produse pentru igiena personală (în special pentru femei și copii), scutece pentru copii, pături, lenjerii, lanterne, haine groase (giubotto - pentru ploaie, ninsoare, vânt), haine subțiri (șosete, tricouri etc..) saci de dormit, jucării pentru copii, medicamente esențiale etc.; puteți lua legătura cu PC. Părinte Cons. Daniel Șurubaru, Departamentului pentru Pribegi și Săraci al Episcopiei, la numărul de telefon (+39) 327 639 94 84 sau la adresa de e-mail Questo indirizzo email è protetto dagli spambots. È necessario abilitare JavaScript per vederlo.

 

Doamne, apără și păzește pe poporul Tău !