Hramul Parohiei Nașterea "Maicii Domnului"- Roma II

În perioada 6 - 9 septembrie, clerici și credincioși ai Parohiei Nașterea Maicii Domnului, din Roma au prăznuit prin rugăciune și slujire liturgică , "Zilele Maicii Domnului". Pe lângă Liturghia din ziua de praznuire, Vecernia Mare cu Litie, săvârșită în sobor de preoți, ne -am bucurat cântând Paraclisul Maicii Domnului, citind Acatistul nașterii Sale, și mai ales slujind în fiecare zi dumnezeiasca Liturghie.
Cuvintele de învățătură rostite, au pus la inima credincioșilor învățături despre dragostea Maicii Domnului "pentru tot sufletul ce aleargă la Ea", fiind Ajutatoarea noastra "imediat după" Domnul nostru Iisus Hristos.
Născătoarea de Dumnezeu și Maica Noastră a tuturora, " floarea milei și a indurarii Părintelui ceresc", să mângâie și să miluiasca tot sufletul cel creștinesc.
Bucură- te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te- ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!







