Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan și prin strădania Centrului de Pelerinaje al Episcopiei noastre, în special a doamnei Aurelia Dringo, am avut bucuria ca in perioada 24- 30 septembrie, să poposim pentru a treia oară (unii dintre noi), pe tărâmul binecuvântat al Greciei.
Duminică 24/09/2017
Ne-am întâlnit cu grupul la aeroport si am plecat spre Atena, unde am sosit în jurul orei 22.50. A urmat întâlnirea cu ghidul, doamna preoteasă Carmen Voicescu, alături de o parte a familiei sale.
Luni 25/09/2017
Am plecat de la hotel spre stațiunea Lutraki și ne-am oprit la mănăstirea și peștera Sfântului Patapie, sărbătorit pe data de 8 decembrie, și Sfânta Cuvioasa Ipomoni (Răbdare)
Alte puncte importante al Atenei sunt Acropolele si areopagul, unde Sfântul Apostol Pavel a vorbit atenienilor. După amiază, ne-am îndreptat spre Insula Eghina, unde am vizitat biserica și ne-am închinăm la cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie, pe care îl sărbătorim atât pe 9 noiembrie, cât și pe 3 septembrie, când au fost descoperite sfintele sale moaște. În jurul orei 21, am plecat cu vaporul spre Insula Lesbos.
Marti26/09/2017 Zi dedicata Insulei Lesbos
Am vizitat Biserica Sfântului Ierarh Terapont, mitropolit al Ciprului, sărbătorit la 15 mai. Am vizitat și muzeul bizantin, cu icoane de mare valoare, și Mitropolia orașului Mytiline, unde se găsesc moaștele Sfântului Theodor Bizantinul.
Leggi tutto: De la Como spre Colina Neprihăniților