Parohia Ferrara - Pelerinaj în Ţara Sfântă
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în perioada 17-24 octombrie 2017, Parohia Ortodoxă Română "Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana" din Ferrara, a efectuat un pelerinaj în Ţara Sfântă, organizat de Centrul de Pelerinaje Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Grupul format din 39 de persoane, de diferite vârste, copii, tineri, femei şi bărbaţi, a fost însoţit de Preotul Paroh Vasile Jora.
La aeroportul din Tel Aviv am fost aşteptaţi de ghidul nostru, Părintele Roman, şi șoferul autocarului, Mustafa, care ne-au primit cu multă căldură şi familiaritate, trăiri ce s-au confirmat şi s-au consolidat profund în zilele ce au urmat.
Pe toată perioada pelerinajului grupul nostru a fost cazat la Așezământul Românesc de la Ierihon, un complex frumos, bine organizat, format din biserica închinată Naşterii Domnului, înconjurată de corpurile de clădiri destinate viețuitorilor şi pelerinilor, un loc care face cinste, neamului şi credinţei noastre. Cuvinte de preţuire şi pentru măicuțele de la Așezământ, în frunte cu Maica Stareţă Evghenia, care şi-au dat silinţa să ne simțim "ca acasă". Am mai avut şi bucuria ca în primele zile să săvârșim şi Sfânta Liturghie, prilej în care pelerinii s-au împărtăşit şi apoi am vizitat obiectivele fixate.
În prima zi am efectuat vizite la obiectivele din Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, Mănăstirea Eleon, locul Înălţării Domnului, apoi Biserica Pater Noster, Biserica Dominus Flevit, locul unde Domnul plânge soarta Ierusalimului, Grădina Ghetsimani, Mormântul Maicii Domnului şi Biserica Națiunilor, acolo unde se află piatra pe care a stat Domnul Iisus Hristos în noaptea prinderii Sale.
În următoarea zi am vizitat Bethleemul, Biserica Naşterii Domnului, osuarul cu Sfintele Moaște ale celor 14000 de prunci ucişi din porunca lui Irod, apoi am vizitat câmpul păstorilor, manăstirea Sfântului Teodosie cel Mare si mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit.
Leggi tutto: Parohia Ferrara - Pelerinaj în Ţara Sfântă