Suntem și pe

Selectați limba dvs

13
Sep

Liturghie arhierească la Paraclisul Episcopal din Torino

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Maxim Danubianul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, pentru prima dată de la hirotonia întru arhiereu, la Paraclisul Episcopal „Înălțarea Sfintei Cruci” din Torino (Protopopiatul Piemonte I).

La momentul potrivit, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe ipodiaconul Andrei Damian pe seama paraclisului episcopal din Torino.

Slujirea dumnezeieștii liturghii arhierești a fost un moment de mare bucurie duhovnicească, atât pentru noul ierarh, cât și pentru credincioșii care vin la slujbele săvârșite în acest paraclis. Înainte de a fi ales și hirotonit episcop, ierarhul s-a implicat în organizarea, înfrumusețarea și administrarea paraclisului.

La eveniment, a fost prezent și domnul Cosmin Dumitrescu, consulul general al României la Torino.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI

 

 

Foto credit: Episcopia Italiei

 

 

13
Sep

Liturghie arhierească la Paraclisul Episcopal din Torino

Statistici

0Vizitatori azi
0Săptămâna aceasta
0Luna aceasta
0Total vizitatori