Suntem și pe

Selectați limba dvs

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, sâmbătă, 10 ianuarie 2026, la Cimitirul Ortodox „Învierea lui Lazăr” din Torino, a fost oficiată slujba parastasului la mormântul vrednicului de pomenire Părintele Lucian Roșu, cu prilejul împlinirii a șase ani de la trecerea sa la Domnul.

Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în sobor de preoți, alături de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Maxim și Părintele protopop Marius Floricu. La acest moment de rugăciune au participat numeroși credincioși.

Părintele Lucian Roșu a plecat la Domnul la 2 ianuarie 2020, la vârsta de 51 de ani. Deși au trecut șase ani, amintirea sa rămâne vie în inimile celor care l-au cunoscut și l-au iubit. A fost un slujitor jertfelnic al lui Dumnezeu, dedicat Bisericii și semenilor săi, iar exemplul său continuă să inspire și astăzi.

Un moment de mângâiere l-a constituit cuvântul rostit de Preasfințitul Părinte Siluan, care a adus alinare familiei îndurerate. Preasfinția Sa a subliniat că unul dintre visurile Părintelui Lucian s-a împlinit prin săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii în capela din incinta cimitirului episcopal, unde s-a slujit pentru prima dată la 21 decembrie 2025.

Preasfințitul Părinte Siluan a arătat că această lucrare este bineplăcută lui Dumnezeu și că jertfa Părintelui Lucian își găsește împlinirea prin slujirea care merge mai departe, spre folosul generațiilor viitoare. În încheiere, cei prezenți au fost îndemnați „să îl păstreze pe Părintele Lucian în suflet, prin rugăciune”, cu nădejdea cuvintelor Mântuitorului: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).

Deși timpul trece, amintirea unui om care a trăit pentru Hristos rămâne vie în inimile celor care l-au cunoscut.

Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam!

 

Foto credit: Episcopia Italiei

Statistici

0Vizitatori azi
0Săptămâna aceasta
0Luna aceasta
0Total vizitatori