Suntem și pe

Selectați limba dvs

20
Sep

Vizită și slujire arhierească în Parohia Forlì

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Grigorie Teologul” din Forlì (Protopopiatul Emilia Romagna II). Ierarhul a fost întâmpinat de preacucernicul părinte paroh Florin Haniș, coordonatorul Sectorului Cultural al Eparhiei, precum și de un număr mare de credincioși.

Preasfinția Sa a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, iar în cuvântul adresat credincioșilor a subliniat importanța asumării crucii și a urmării Domnului.

La finalul slujbei, părintele paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru bucuria de a fi în mijlocul credincioșilor din Forlì și pentru dragostea și purtarea de grijă față de toți păstoriții.


Parohia „Sfântul Grigorie Teologul” din Forlì a fost înființată în anul 2008 de către Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, fiind numit ca paroh părintele Florin Haniș. Parohia este găzduită într-o biserică catolică din localitate, închinată Sfântului Iosif (San Giuseppe), și este frumos împodobită pentru slujirea ortodoxă. Adresa bisericii este: strada C. Albicini, nr. 14, Forlì.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI

 

Foto credit: Episcopia Italiei

 

 

20
Sep

Vizită și slujire arhierească în Parohia Forlì

Statistici

0Vizitatori azi
0Săptămâna aceasta
0Luna aceasta
0Total vizitatori