Oct
Rădăcini românești ca un adevărat orizont de comuniune pentru românii de pretutindeni
- Detalii
- Accesări: 419
Lucrările din cadrul proiectului O nouă etapă în renovarea și amenajarea Mănăstirii „Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului” din Elveția se realizează în perioada 15 ianuarie – 30 decembrie 2026.
Mănăstirea „Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului” din Elveția este singura mănăstire ortodoxă din Elveția și a fost înființată în anul 2013 la cererea și dorința comunității românești din țara cantoanelor, români din țările învecinate și români din toată lumea trecând pragul mănăstirii. Mănăstirea reprezintă un loc de întâlnire și reculegere pentru românii din diaspora, promovând limba, tradițiile și valorile culturale românești. Prin organizarea de evenimente culturale, religioase și educative, aceasta contribuie la consolidarea comunității românești și la păstrarea legăturilor cu România.
Oct
Cuvioasa Parascheva de la Iași, cinstită de românii din Torino
- Detalii
- Accesări: 1295
Miercuri, 14 octombrie, la prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Torino, care și-a sărbătorit ocrotitoarea.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat importanța participării poporului la slujire. Pornind de la momentul de început al Sfintei Liturghii, când se binecuvântează Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte a vorbit despre importanța Amin-ului rostit de obștea creștinească alături de cler, despre seriozitatea și asumarea acestui răspuns, care înseamnă „Așa să fie”. Această asumare este motivul pentru care mucenicii stăteau cu seninătate în fața celor care îi prigoneau, socotind un privilegiu să-și dea viața pentru Cel Care ne-a dăruit Iubirea Lui.
Oct
Sărbătoarea portului popular românesc (din inimă de român)
- Detalii
- Accesări: 361
În ziua de 11 octombrie, în Parohia din Milano Nord - Monza a avut loc Festivalul „Din inimă de român”. După Sfânta Liturghie, copiii, tinerii și părinții din parohie s-au îmbrăcat în costume populare. Părintele paroh a făcut o prezentare istorică a semnificației simbolice a costumului popular românesc. Doamna preoteasă Agnesa Nacu a prezentat un mic spectacol cu copiii din parohie, iar tinerii au interpretat multe melodii populare.
În final, s-a arătat că portul popular românesc este o mărturie vie și definitorie a identității noastre culturale, care dă unitate și sens tradițiilor și care vorbește despre trecutul nostru istoric. Arta populară țărănească trebuie studiată în comparație cu arta vecinilor, fiind o cercetare laborioasă ce le revine specialiștilor.
Oct
#PodcastdeHram cu PS Maxim: Oamenii vin cu inima rănită, iar Sfânta Parascheva le dă înapoi dragoste
- Detalii
- Accesări: 148
Oct
Festivalul „Din inimă de român” 2026, ediția a III-a, în Parohia Massa
- Detalii
- Accesări: 1067
Duminică, 11 octombrie 2026, după săvârșirea Sfintei Liturghii, credincioșii Parohiei Ortodoxe Române „Învierea Domnului” din localitatea Massa, Protopopiatul Toscana 2, s-au reunit pentru a sărbători cea de-a treia ediție a Festivalului „Din inimă de român”, eveniment dedicat identificării, păstrării și promovării credinței, culturii și tradițiilor românești.
Festivalul constituie mai mult decât o manifestare culturală. Este un prilej de întărire a legăturilor dintre generații, de cultivare a dragostei față de neam și de transmitere către copii și tineri a valorilor duhovnicești și culturale moștenite de la înaintași. Pentru românii din diaspora, asemenea întâlniri au o însemnătate aparte, contribuind la păstrarea identității și a legăturii sufletești cu țara natală.
Oct
„Acasă prin muzică – Ecouri românești în Italia” – Trei zile de cultură, tradiție și comuniune românească la Matera
- Detalii
- Accesări: 1047
Duminică, 11 octombrie 2026, orașul Matera, din Italia, a găzduit evenimentul de încheiere a proiectului cultural „Acasă prin muzică – Ecouri românești în Italia”, desfășurat pe parcursul a trei zile și dedicat promovării patrimoniului cultural, muzical și spiritual românesc în rândul comunităților din diaspora.
Organizat de Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, în cadrul unui proiect susținut de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților locale și ai instituțiilor românești, clerici, credincioși și numeroși iubitori ai muzicii și tradițiilor românești, într-o atmosferă de bucurie și comuniune sufletească.
Momentul culminant al manifestărilor l-a constituit concertul „Tradiție corală spirituală românească”, susținut în Biserica „San Giovanni Battista” din Matera de Corul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, sub bagheta dirijorului Eduard Dinu. Concertul, dedicat și centenarului nașterii compozitorului român Anatol Vieru, a oferit publicului prilejul de a redescoperi frumusețea și profunzimea tradiției corale românești, în care arta muzicală și spiritualitatea se întâlnesc într-o armonie deosebită.
Oct
CONGRESUL NEPSIS MOREOM 2026 – Văzut prin ochii tinerilor
- Detalii
- Accesări: 568
Tinerii, mărturisitori ai Luminii. Între presiunile societății și viața în Hristos
În perioada 9–11 octombrie 2026 s-a desfășurat la Roma (Pomezia) Congresul tinerilor Nepsis din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale. Cei 450 de tineri din Franța, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Belgia, Olanda, Elveția, Spania și Portugalia i-au avut în mijlocul lor pe toți ierarhii mitropoliei, sub binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Iosif.
Activitățile s-au desfășurat sub tema: „Trimiși în lume – tinerii, mărturisitori ai Luminii. Între presiunile societății și viața în Hristos”.
Vineri, 9 octombrie, pe urmele sfinților, tinerii au participat la un pelerinaj prin Roma, continuând apoi seara cu un concert de muzică psaltică, interpretat de corul „Sfântul Potițiu”, și vizionarea filmului „Îngerul pustiei; Sfânta Elisabeta de la Pasărea”.
Oct
Festivalul „Din Inimă de Român”, 2026, Protopopiatul Abruzzo-Molise
- Detalii
- Accesări: 384
Cântec, joc și bucurie românească: Ediția a V-a a Festivalului „Din inimă de român” la Pescara
Duminică, 11 octombrie, Pescara a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul celei de-a cincea ediții a îndrăgitului festival „Din inimă de român”. Devenit deja o frumoasă și vie tradiție în cadrul protopopiatului nostru, evenimentul a adus împreună comunitatea românească într-o atmosferă plină de emoție, dor de casă și unitate.
Sărbătoarea a debutat cu momentele artistice deosebite pregătite de copiii școlilor parohiale din Pescara, L’Aquila și Vasto. Cu zâmbete pe buze, glasuri cristaline și costume populare purtate cu mândrie, cei mici au cântat și au dansat, reușind să pătrundă în inimile tuturor celor prezenți și să le umple de o nemărginită bucurie.
Oct
Parohia Ortodoxă Collegno – 8 ani de misiune, ∞ roade duhovnicești
- Detalii
- Accesări: 1240
S-au împlinit 8 ani de când, cu binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru Episcop Siluan și sub ocrotirea Sfinților Mucenici Evlampie și Evlampia, comunitatea ortodoxă din Collegno face un exercițiu de Rai, adică se luptă cu egoismul – cea mai cumplită secetă pentru viața duhovnicească.
Ca orice parohie născută în diaspora, am trecut prin toate fazele de creștere: de la gânguritul timid a doi sau trei adunați în Numele lui Hristos într-o sală de așteptare din Piazza Che Guevara, până la doxologia adusă într-una dintre cele mai frumoase biserici din Collegno, Santa Elisabetta. Pentru acest lăcaș de cult aducem mulțumiri Curiei Catolice din Torino și Parohiei Beata Vergine Consolata.
În tot acest timp, am fost în parohie asemenea oamenilor care se îndrăgostesc: în prima fază totul este minunat, totul pare posibil, iar entuziasmul atinge cote maxime. Apoi însă începe dragostea adevărată. Iar dragostea adevărată presupune jertfă, efort, tensiuni peste care trebuie să treci și momente grele, de care parohia noastră nu a fost scutită, dar care ne-au ajutat să devenim creștini mai maturi și o comunitate vie, unită în Hristos.
Oct
Congresul NEPSIS MOREOM a ajuns la final: Liturghie arhierească și inițiative pentru comunitate
- Detalii
- Accesări: 604
Duminică, 11 octombrie 2026, lucrările Congresului Nepsis MOREOM s-au încheiat într-o atmosferă de bucurie, rugăciune și entuziasm tineresc. Ziua a început cu participarea tinerilor la Dumnezeiasca Liturghie arhierească săvârșită de ierarhii Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.
Slujba a fost săvârșită sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale. Din soborul de arhierei au făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Ortodox Român al Irlandei și Islandei, Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, Preasfințitul Părinte Maxim Danubianul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.
Oct
Împreună slujire la Montefiascone și pomenirea părintelui Horia Grădinaru, la un an de la trecerea la cele veșnice
- Detalii
- Accesări: 398
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la Sfânta Liturghie săvârșită în Parohia „Sfântul Apostol Andrei și Sfânta Mare Muceniță Marina”, răspunsul la rugăciune a fost îmbogățit de prezența unui oaspete din România: Părintele Nicolae Capșa, parohul comunității din Corni, județul Neamț.
Punte duhovnicească între Moldova și Diaspora
În cuvântul de învățătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Nicolae Capșa a tâlcuit Pilda Semănătorului, oferind celor prezenți o profundă reflecție pastorală. Sfinția sa a conectat realitățile și provocările specifice parohiei pe care o păstorește în județul Neamț cu viața de zi cu zi a românilor din diaspora ortodoxă. Predica a subliniat că, indiferent de coordonatele geografice, pământul inimii rămâne același spațiu sfânt în care Cuvântul lui Dumnezeu trebuie cultivat cu stăruință și credință pentru a aduce rod.
Oct
Congresul NEPSIS MOREOM 2026: „Trimiși în lume – tinerii mărturisitori ai Luminii”
- Detalii
- Accesări: 1019
În perioada 8–11 octombrie 2026, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei găzduiește Congresul tinerilor NEPSIS MOREOM, care reunește peste 500 de tineri din cele cinci eparhii ale Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.
Lucrările congresului au debutat sâmbătă, 10 octombrie, cu săvârșirea slujbei de Te Deum de către Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, după care a urmat deschiderea oficială a Congresului NEPSIS MOREOM.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, a adresat tinerilor participanți un cuvânt de bun venit și de binecuvântare, după care a avut loc o serie de ateliere: „Tinerețea, între curaj și mărturisire”, „Presiunile societății versus trăire în Hristos” și „Comunicare, coordonare și dezvoltare de proiecte în comunitate”.
Oct
Congresul MOREOM 2026 – ziua a doua
- Detalii
- Accesări: 925
Vineri, 9 octombrie 2026, au continuat lucrările Congresului MOREOM 2026, cu tema „Mărturisitori ai Sfintei Evanghelii în Europa: credință, comuniune, misiune”, găzduit de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.
Cea de-a doua zi a început cu Dumnezeiasca Liturghie Arhierească, săvârșită de către Preasfințitul Părinte Părinte Nectarie, Episcopul Ortodox Român al Irlandei și Islandei.
Programul zilei a continuat cu susținerea unor conferințe, și anume: „Secularizarea și criza morală a familiei contemporane: cum se păstorește familia creștină în medii postcredință?” (Marea Britanie – Pr. Ciprian Nedelcu); „Pastorația familiei rănite – între adevăr și iubire” (Italia – Pr. Florin Haniș și Pr. Daniel Stîngă); „Taina Pocăinței trăită în familie – De la mecanism uman la vindecare dumnezeiască” (Irlanda – Pr. Tudor Ghiță) și „Căsnicia: locul unde se vede adevărul despre mine” (Spania – Pr. Florin Goia). După fiecare conferință au urmat sesiuni de dialog pe baza temelor prezentate.
În după-amiaza zilei au avut loc lucrările Adunării Generale a Mitropoliei, prezentându-se dările de seamă ale celor cinci eparhii sufragane, după care au urmat prezentarea concluziilor și închiderea oficială a Congresului Mitropolitan.
Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI
Foto credit: Episcopia Italiei
Oct
Congresul MOREOM 2026 „Mărturisitori ai Sfintei Evanghelii în Europa” - Prima zi
- Detalii
- Accesări: 1324
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei găzduiește cea de-a șaptea ediție a Congresului Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale (MOREOM). Desfășurat în apropierea Romei, evenimentul reunește peste 900 de clerici proveniți din cele cinci eparhii ale Mitropoliei, reprezentând un prilej de comuniune liturgică, reflecție teologică și cooperare pastorală.
Lucrările au debutat în mod solemn, joi, 8 octombrie 2026, cu slujba de Te Deum, săvârșită de Preasfințitul Părinte Maxim Danubianul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în prezența ierarhilor mitropoliei: Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale; Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord; Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei; Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei; Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Ortodox Român al Irlandei și Islandei; Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.