Oct
Pelerinaj la sfințirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului
- Detalii
- Accesări: 699
„M-am bucurat când mi s-a zis: Să mergem în casa Domnului!”
(Psalmul 121, 1)
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, un grup de pelerini români din Italia, a avut bucuria de a participa la sfințirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului din București – un moment istoric, de o profundă semnificație spirituală pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română și pentru poporul nostru.
În ajunul marelui eveniment, am avut ocazia să descoperim frumusețea și bogăția spirituală a capitalei, printr-un tur ghidat, al celor mai importante biserici de patrimoniu. Am pășit cu emoție în Biserica Kretzulescu, o adevărată bijuterie arhitecturală ridicată în stil brâncovenesc, am vizitat Biserica Zlătari și Biserica Curtea Veche, cea mai veche biserică din București, datând din anul 1545, ctitorie a voievodului Mircea Ciobanul.
Ne-am închinat, apoi, în Biserica Stavropoleos, renumită pentru frumusețea sa sculpturală și liniștea duhovnicească, precum și la Biserica Domnița Bălașa, simbol al credinței și dărniciei românești.
Oct
Parohia San Bonifacio, Proiectul "Cu cântec și culoare, din Sintești spre Bonifacio"
- Detalii
- Accesări: 728
În perioada 25-29 octombrie 2025, în Parohia Sfântul Mucenic Bonifatie din San Bonifacio s-a desfășurat Proiectul cultural-educativ intitulat - "Cu cântec și culoare, din Sintești spre San Bonifacio" inițiat de către Parohia Adormirea Maicii Domnului din Sintești, păstorită de către PC Părinte Daniel Gangă, și Asociația Sfântul Ioan Maximovici coordonată de către doamna preoteasă Mihaela Gangă.
În cadrul acestuia, 13 copii din Parohia Sintești, Protopopiatul Ilfov Sud -parohie a cărei comunitate cuprinde și mulți etnici rromi care se confruntă cu serioase lipsuri materiale și educaționale-, au venit în vizită, în Italia, pentru a descoperi noi orizonturi și pentru a ne face părtași darurilor cu care Dumnezeu i-a înzestrat.
Oct
Proiectul „Continuare proiect – Construirea bisericii de lemn a parohiei din Settimo Torinese” continuă cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
- Detalii
- Accesări: 822
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu” desfășoară, cu binecuvântarea lui Dumnezeu și cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), proiectul „Continuare proiect – Construirea bisericii de lemn «Izvorul Tămăduirii» din Settimo Torinese”.
Acest proiect reprezintă o etapă importantă în împlinirea dorinței credincioșilor de a avea un lăcaș de rugăciune în stil tradițional românesc, o biserică de lemn care să reflecte frumusețea credinței și a sufletului românesc pe pământ italian.
Prin sprijinul oferit de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, parohia noastră a reușit să continue lucrările de amenajare, finisare și dotare a bisericii, contribuind la realizarea unui spațiu care va deveni o adevărată casă duhovnicească pentru toți românii din zonă.
Oct
Proiectul „Restructurarea și amenajarea Centrului social - cultural al comunității românești din Lucca” este aproape de finalizare
- Detalii
- Accesări: 794
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Antonie cel Mare” din localitatea Lucca, Italia, este aproape de finalizarea proiectului „Restructurarea și amenajarea Centrului social - cultural al comunității românești din Lucca”, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
În cadrul acestui proiect se restructurează complet un imobil, proprietate a parohiei, situat vizavi de biserica parohială, în centrul istoric al orașului Lucca. Etapele incluse în acest proiect sunt foarte complexe, incluzând lucrări pe mai multe planuri: zidărie și reconstrucție; instalații sanitare, termice, de climatizare și de ventilare mecanică controlată a aerului; instalații electrice; furnizare și montare de uși și ferestre precum și lucrări de tâmplărie.
Oct
Parohia Ortodoxă Română din Budrio și-a sărbătorit hramul
- Detalii
- Accesări: 745
Luni, 27 octombrie 2025, parohia din Budrio (Bologna) și-a sărbătorit ocrotitorul: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi.
La Sfânta Liturghie au slujit majoritatea clericilor protopopiatului Emilia Romagna 1, împreună cu părintele protopop Trandafir Vid, care la finalul slujbei a rostit un cuvânt de învățătură.
Oct
Și e despre tine ,, Dulce Românie "🇷🇴 -Empoli/San Miniato
- Detalii
- Accesări: 673
Duminică, 26 octombrie 2025 la **Biserica Ortodoxă Sfânta Muceniță Anisia din Empoli/San Miniato**, s-a desfășurat cea de-a patra ediție a Festivalului de Tradiții și Identitate Românească – „Din inimă de român”, un eveniment devenit deja o frumoasă tradiție pentru comunitatea românească din zonă.
Ziua a fost una plină de emoție, bucurie și culoare. Numeroase familii, copii și tineri români s-au adunat cu sufletul deschis pentru a sărbători împreună valorile, obiceiurile și credința care ne leagă, oriunde ne-am afla. A fost o adevărată sărbătoare a inimii românești, a dorului de casă și a dragostei pentru rădăcinile noastre.
Festivalul a adus în fața participanților o superbă expoziție de costume și cămăși populare, piese prețioase aduse cu grijă din diferite colțuri ale României. Fiecare ie, fiecare ștergar și fiecare cusătură au spus, în felul lor, povestea satului românesc și a tradițiilor care ne definesc ca neam.
Oct
Seară duhovnicească dedicată Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim
- Detalii
- Accesări: 834
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, în seara zilei de vineri, 24 octombrie 2025, Departamentul pentru Formare Duhovnicească din cadrul Sectorului Catehetic - Educațional al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a organizat cea de-a cincea întâlnire din seria „Serilor Duhovnicești dedicate sfinților români recent canonizați.”Întâlnirea a fost dedicată Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim și a fost susținută de Părintele Dragoș Pavel, Consilierul Departamentului pentru Formare Duhovnicească. Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian Boghiu s-a născut la 7 octombrie 1912, în satul Cuconeștii Vechi, județul Bălți. A intrat de tânăr în viața monahală, la Schitul Rughi – Soroca, în anul 1926, iar în anl 1937 a fost tuns în monahism. A fost hirotonit ierodiacon în 1939 și a urmat Seminarul monahal de la Cernica. Înzestrat cu darul picturii, a absolvit Academia de Arte Frumoase și Facultatea de Teologie din București, devenind un om al frumosului și al credinței. În 1945, a fost hirotonit ieromonah la Mănăstirea Antim, unde s-a implicat activ în mișcarea cultural-duhovnicească „Rugul Aprins”, alături de mari personalități ale Bisericii și culturii române.
Oct
Parohia Sfântul Prooroc Ilie localitatea Pian Paradiso a achiziționat o hală cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
- Detalii
- Accesări: 689
Cu ajutorul Domnului, cu mijlocirea Sfântului Prooroc Ilie, ocrotitorul parohiei noastre, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la începutul anului acesta 2025, s-au inițiat demersurile în vederea achiziției unei hale de circa 900 mp. pentru parohia Sfântul Prooroc Ilie din localitatea Pian Paradiso, întregind altfel ansamblul parohial pe care parohia îl deține.
În acest sens, a fost identificat acest imobil care să răspundă necesităților pastoral-misionare, catehetice, sociale și culturale ale parohiei, iar în ziua de 23 octombrie 2025 s-a semnat contractul de vânzare-cumpărare prin care Parohia Ortodoxă Română din localitatea Pian Paradiso devine proprietară a acestui imobil, acest lucru fiind posibil cu ajutorul Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Oct
Examen de capacitate preoțească în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei - sesiunea octombrie 2025
- Detalii
- Accesări: 1268
Fiii duhovnicești ai Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, au susținut miercuri, 22 octombrie 2025, examenul de capacitate preoțească.
Acesta a avut loc la Roma, la Centrul Eparhial, unde candidați au susținut o probă scrisă și una orală. La ambele probe, aceștia au fost examinați din toate disciplinele teologice.
Examenul de capacitate preoțească se organizează, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de două ori pe an, primăvara și toamna. Acesta are ca scop cunoașterea și evaluarea candidaților în perspectiva slujirii în cadrul parohiilor.
Oct
Slujbă de pomenire la 9 zile de la trecerea la Domnul a părintelui Horia Grădinaru
- Detalii
- Accesări: 1467
Miercuri, 22 octombrie 2025, la cimitirul Flaminio din Roma Prima Porta a fost săvârșită o slujbă de pomenire la 9 zile de la trecerea la Domnul a părintelui Horia Grădinaru.
Veșnica lui pomenire!
Oct
Festivalul “Din inimă de român” - Grosseto
- Detalii
- Accesări: 776
Parohia Grosseto a sărbătorit duminică 19 octombrie tradiția și portul mult iubit al țării noastre prin bucate specifice, cântece și dansuri populare din partea grupului parohial “Mugurașii”.
Prin festivalul “Din inimă de român “ne-am alinat dorul de țară și de cei dragi nouă sărbătorind cu noua noastră familie, a parohiei !
S-a amintit în același timp împlinirea a 9ani de slujire în noul locaș, pe 14 octombrie la praznicul Cuvioasei Paraschiva, în care fiecare a contribuit după putință financiar, sufletește dar mai ales prin rugăciune la ceea ce avem astăzi!
Oct
Amenajarea interioară a Centrului Românesc – comunitar parohial – Fermo
- Detalii
- Accesări: 1629
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Proroc Elisei” vă aduce la cunoștință, cu bucurie, încheierea proiectului de „Amenajare interioară a Centrului Românesc – comunitar parohial” – Fermo, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Prin actuala finanțare, Parohia noastră a dorit să amenajeze spațiul interior destinat activităților liturgice / catehetice / culturale / social-filantropice / misionare . Astfel, prin amenajarea acestui spațiu, s-a obținut un cadru mult mai potrivit și mai eficient în derularea proiectelor destinate comunității românești, scopul fiind acela de a conserva și dezvolta identitatea spirituală ,lingvistică și culturală românească.
Amenajarea interioară a Centrului Românesc -comunitar parohial este relevantă pentru comunitatea ortodoxă din Fermo întrucât acesta va fi o oază de spiritualitate, tradiție și cultură românească. Spațiului se va remarca în teritoriul ferman prin stilul bizantin ortodox care caracterizează spiritualitatea și tradiția românească din neam în neam.
Oct
Binecuvântare arhierească și Taină a Cununiei în Parohia Ortodoxă Română din Marcellina
- Detalii
- Accesări: 1436
Duminică, 19 octombrie 2025, în Duminica a XX-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain), cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” din Marcellina, Italia.
Oct
Serile Duhovnicești EORI: invitație la cunoașterea credinței și la dialog
- Detalii
- Accesări: 2061
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, în perioada 24 octombrie – 10 decembrie 2025, Departamentul pentru Formare Duhovnicească, din cadrul Sectorului Catehetic–Educațional al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (EORI), a pregătit o nouă serie de „Seri duhovnicești”, care se vor desfășura online, pe platforma Zoom, și vor fi transmise în direct pe paginile oficiale de Facebook și YouTube ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
https://www.youtube.com/@EpiscopiaItalieiOficial, https://www.facebook.com/episcopia.ortodoxa.italiei/
„Serile duhovnicești” sunt întâlniri vii, în care sufletul se hrănește prin cuvânt, rugăciune și dialog. Fiecare temă propusă deschide o nouă perspectivă asupra credinței trăite, oferind tuturor — copii, tineri și adulți deopotrivă — prilejul de a se apropia mai mult de Hristos și de a descoperi frumusețea vieții creștine în lumea de astăzi.
- Port România în inimă, gând și suflet! - Arezzo
- Importanța cultivării și promovării limbii și rădăcinilor românești în dezvoltarea personală - Laboratoare dedicate tinerilor, Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
- Clerici și credincioși s-au rugat pentru odihna sufletului părintelui Horia Grădinaru
- Festivalul Bucuriei , Fiumicino