
Oct
În ziua de 11 octombrie, în Parohia din Milano Nord - Monza a avut loc Festivalul „Din inimă de român”. După Sfânta Liturghie, copiii, tinerii și părinții din parohie s-au îmbrăcat în costume populare. Părintele paroh a făcut o prezentare istorică a semnificației simbolice a costumului popular românesc. Doamna preoteasă Agnesa Nacu a prezentat un mic spectacol cu copiii din parohie, iar tinerii au interpretat multe melodii populare.
În final, s-a arătat că portul popular românesc este o mărturie vie și definitorie a identității noastre culturale, care dă unitate și sens tradițiilor și care vorbește despre trecutul nostru istoric. Arta populară țărănească trebuie studiată în comparație cu arta vecinilor, fiind o cercetare laborioasă ce le revine specialiștilor.
Luată în totalitatea sa, sculptura în lemn sau piatră, pictura și costumele populare, această artă populară reprezintă pentru noi, românii, o abundență și o varietate fără asemănare față de neamurile ce ne înconjoară. Materialul de studiat este enorm. Multe lucruri frumoase s-au pierdut sau au fost distruse de oameni necunoscători, ori au fost alterate de doritorii de câștig rapid, însă unele au reușit să reziste în istorie.
Referindu-ne la costumul tradițional țărănesc, prin podoabele, materialele, simbolurile, culorile și croielile sale, acesta caracterizează locul omului în sat, felul în care românul a înțeles viața și sensibilitățile sale. Piesele costumelor populare, operele din ceramică, de lemn sau fier, precum și multe alte piese tradiționale sunt un produs al creației anonime, potrivit unor canoane estetice ce funcționează de secole în cultura noastră.
Foto credit: Episcopia Italiei

Oct