
Oct
Contractul de vânzare-cumpărare pentru biserica parohială a fost semnat oficial astăzi - vineri, 16 octombrie 2026. Evenimentul reprezintă un moment istoric de o importanță deosebită, clădirea fiind chiar locul în care a fost întronizat, la 8 mai 2008, primul episcop ortodox român al Italiei, Preasfințitul Părinte Siluan.
Proiectul, intitulat „Rădăcini și continuitate: Achiziția bisericii parohiei Sfântul Antonie cel Mare din Lucca - locul întronizării primului episcop ortodox român al Italiei”, beneficiază de o finanțare nerambursabilă din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Acesta se desfășoară în perioada 15 aprilie – 31 octombrie 2026 și urmărește să ofere stabilitate juridică comunității locale.
Deoarece edificiul religios datează din secolele XII-XV și este clasificat drept monument de artă protejat de Ministerul Culturii din Italia, contractul își va produce toate efectele juridice imediat după expirarea termenului legal de preempțiune rezervat statului italian.
Prin obținerea dreptului de proprietate asupra lăcașului situat în via Sant'Anastasio, parohia garantează păstrarea identității spirituale pentru românii din Lucca și din localitățile învecinate. Măsura asigură totodată continuarea pe termen lung a programelor sociale, a orelor de cateheză și a activităților desfășurate în cadrul Școlii Parohiale în limba română.
Mulțumim Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României precum și tuturor credincioșilor și donatorilor care ne-au susținut cu rugăciunea, gândul cel bun și milostenia față de acest „colț de pământ românesc din inima Italiei”.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Foto credit: Episcopia Italiei

Oct