Selectați limba dvs

Caută

Luni, 28 septembrie 2026, la Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Mare Muceniță Irina” din Oderzo, a avut loc întâlnirea protopopială a lunii septembrie a clericilor din Protopopiatul Triveneto I, în cadrul căreia au fost abordate teme de interes pastoral și au fost stabilite activitățile pentru perioada următoare.

Întâlnirea a debutat cu săvârșirea slujbei Vecerniei, clericii prezenți aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru lucrarea desfășurată în comunitățile parohiale încredințate spre păstorire.

În continuarea programului, în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al sfintelor femei din calendarul ortodox, au fost susținute două conferințe tematice.

Prima conferință, susținută de Preacucernicul Părinte Dumitru Negura, parohul Parohiei Ortodoxe Române din Dolo, a avut ca temă „Sfintele femei din calendar; mărturii și exemple de virtute și jertfelnicie”, fiind prezentate, în mod deosebit, chipuri de mucenițe cinstite de Biserica Ortodoxă, precum și chipuri de sfinte femei cuvioase. Prin exemplele oferite de viețile acestora, au fost subliniate credința, statornicia, curajul, rugăciunea și jertfelnicia ca repere ale vieții creștine.

A doua conferință, intitulată „Învățături patristice despre însușirile femeii creștine și despre rolul acesteia în Biserică și în societate”, a fost susținută de Preacucernicul Părinte Ioan Grigore, parohul Parohiei Ortodoxe Române din Oderzo. Pornind de la învățătura Sfinților Părinți, au fost evidențiate virtuțile și însușirile care definesc chipul femeii creștine, precum și importanța și responsabilitatea acesteia în viața Bisericii, a familiei și a societății.

Un alt punct important al întâlnirii l-a constituit discutarea unor aspecte concrete întâmpinate în pastorația copiilor și adolescenților. Preoții au împărtășit experiențe și preocupări legate de apropierea tinerei generații de viața Bisericii, de educația creștină și de sprijinirea familiilor în misiunea lor de a transmite copiilor valorile și credința ortodoxă.

În partea finală a ședinței a fost stabilit programul următoarelor întâlniri protopopiale, precum și calendarul împreună-slujirilor clericilor din Protopopiatul Triveneto I, ca expresie a comuniunii și colaborării frățești dintre parohiile din cadrul protopopiatului.

Întâlnirea de la Oderzo s-a constituit astfel într-un prilej de rugăciune, reflecție și comuniune frățească, dar și într-un moment de împărtășire a experiențelor pastorale și de identificare a unor direcții comune pentru lucrarea misionară a Bisericii în mijlocul comunităților românești din această parte a Italiei.

Dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru toate și Îi cerem să binecuvânteze lucrarea pastoral-misionară a clericilor și a credincioșilor din Protopopiatul Triveneto I. 

Responsabil Mass-media,

Pr. Constantin Alin Bolohan

 

Foto credit: Episcopia Italiei