Maica Domnului – Maica vieții
„Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăvește pe noi, una curată, una binecuvântată.”
Ne aflăm cu toții în forfota așteptării unor noi începuturi și în incertitudinea vacanței, pe care mulți nu au avut binecuvântarea să o aibă nici anul trecut. Suntem mai mult decât doritori de a ne îndepărta de stresul a tot ce înseamnă rutină și uzură cotidiană. Trăirea în Occident a impus oarecum omului modern, mai cu seamă în luna august, plecarea în vacanță. Pentru mulți dintre frații și surorile noastre aceasta înseamnă întoarcerea, măcar și pentru câteva zile, în țară, pentru a putea fi alături de cei pe care mai bine de un an de zile nu i-au putut vedea, îmbrățișa și mângâia.
Se pare că acel Post cu care am intrat în pandemie s-a prelungit mult și după lumina Slăvitei Învieri. Mai presus de nevoințele înfrânării trupești el a însemnat pentru mulți a posti și mai mult de țară, de tată și de mamă, de cei dragi, ba chiar și de cei care au plecat spre urcușurile cerești, lipsiți până și de posibilitatea de a-i fi revăzut încă o dată.
Prima jumătate a lunii august este pentru noi o binecuvântare, un prilej de a ne îndepărta de uzura cotidiană. Un prilej de a petrece zi după zi în rugăciune, vorbind cu Maica Vieții noastre despre problemele care ne frământă. Mulți dintre creștini profită de această perioadă vizitând mănăstirile istorice din țară sau străinătate care se află sub ocrotirea marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului.
În troparul Praznicului o numim pe Maica Domnului Maica Vieții, deoarece Cel pe Care L-a născut este Viața cea adevărată și izvorul vieții. În Evanghelia de la Ioan (1, 4) citim: Întru El era viață și viața era lumina oamenilor, din această Viață ne-am deprins a ne hrăni cu toții la fiecare Dumnezeiască Liturghie. Însă în ultimul an, prin obligativitatea retragerii în case, Domnul a îngăduit să ne învățăm și a tânji după Ea, flămânzind și însetând după Ea, ba chiar pătimind dureros lipsa Ei. Așa ne încredințează providențial și psalmistul, zicând: „eram flămânzi și însetați; sufletul lor întru noi se sfârșea. Dar am strigat către Domnul în necazurile noastre și din nevoile noastre ne-a izbăvit.” (Ps. 106, 5-6). Rânduiala pedagogică a Domnului care toate le rânduiește spre „folosul nostru” (Evr. 12, 10) nu a făcut altceva decât să ne ofere prin această privare de comuniunea euharistică și frățească un privilegiu, acel privilegiul de a suferi un pic de nedreptate, de dragul Lui: „căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El.” (Filipeni 1, 29)
Ar trebui să Îi mulțumim Domnului pentru această oportunitate, pentru acest privilegiu de a înțelege și mai mult că „fără de El nu putem face nimic” (Ioan 15, 5), că „El, Lumină a venit în lume, ca tot cel ce crede în El să nu rămână (și să nu umble) în întuneric” (Ioan 12, 46) și că „fratele nostru este viața noastră” (Sf. Siluan Athonitul). Mai ales că trăim aceste vremuri de grea frământare și avem mare nevoie, ca umanitate, de lumina Sa!
Maica Domnului a fost tot timpul alături de oameni în momentele hotărâtoare ale vieții. Ba chiar și în cele mai puțin hotărâtoare! Să ne aducem aminte chiar de începuturi, în Cana Galileii, când a observat și s-a preocupat până și de un simplu (dar important) amănunt: că nuntașilor li se terminase vinul, rugându-L și îndemnându-L pe Domnul să săvârșească o minune, pentru a preîntâmpina mâhnirea mesenilor și a le aduce bucurie, dar și pentru a le ridica mintea de la cele lumești la cele duhovnicești, pentru a-i pregăti pentru adevărata minune: prefacerea (schimbarea) omului.
„Trasu-m-ai cu dorul Tău Hristoase și m-ai prefăcut (schimbat) cu dumnezeiasca Ta iubire” (Canonul Schimbării la față, Cântarea a 9-a, Canonul al doilea, ultimul tropar; respectiv Slujba Sfintei Împărtășiri). Domnul a transformat apa lumii celei vechi în vinul cel bun al Împărăției Cerurilor, dând gust și sens de mântuire la toate și tuturor. Încet-încet, „cum noi nu știm” (Marcu 4, 27), prin minuni și rânduieli „arătate sau nearătate, știute sau neștiute”, (Rugăciunea anaforalei Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur) înțelese de noi sau neînțelese, Domnul voiește să ne tragă de la „cele pământești la cele cerești, de la cele stricăcioase la cele nestricăcioase, de la cele vremelnice la cele veșnice.” (Rugăciunea anaforalei Liturghiei Sf. Vasile cel Mare).
Ca Născătoare a Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu, Maica Domnului a „pus la inimă” (Lc. 2, 19, 51) toate faptele și cuvintele Fiului său, iar ca Mamă adevărată și iubitoare a tuturor celor ce cred Fiului ei: „femeie, iată fiul tău” (Ioan 19, 26), pune și are la inimă toate împlinirile și neîmplinirile noastre, bucuriile dar și necazurile, aducând har și plinătate.
„Fiecare Biserică Ortodoxă are o denumire pe care o folosește în chip deosebit. Românii au „Maica Domnului”. Poporul român s-a oprit la acest nume din cauza sensibilității pe care o are față de rolul mamei. Dar este ceva mai mult. Nu întrebuințează cuvântul de mamă, ci cel de maică, rezervat de obicei pentru femeile care trăiesc în feciorie, pentru călugărițe...poporul a surprins într-o numire simplă amândouă aceste trăsături: mamă și fecioară.” (Pr. Petroniu Tănase)
Maica Domnului este neîncetat rugătoare pentru întreaga lume, mai ales când este lovită de dureri, suferințe și necazuri. Întocmai ca o mamă! Plecată din lumea cea trecătoare în împărăția cea frumoasă și cu totul luminată, alături de Fiul ei Cel Preaiubit, înconjurată de toți viețuitorii Cerurilor care au bineplăcut Domnului din veac, Maica Domnului rămâne neîncetat solitoare către Dumnezeu pentru tot neamul creștinesc și dătătoarea tuturor bunătăților.
Arhanghelul a numit-o cea plină de har; să ne hrănim și noi din această plinătate care revarsă neîncetat daruri binecuvântate asupra întregii lumi.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pre noi !
† Atanasie de Bogdania
Arhiereu Vicar a Episcopiei Italiei
