Alege limba:

    Selectați limba dvs

Slujba Parastasului de 1 an a Preotului Lucian Roșu

 

Lupta cea bună am luptat, călătoria mi-am împlinit-o, credinţa am păzit-o. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care în Ziua aceea mi-o va da Domnul, Dreptul Judecător; şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce I-au iubit arătarea” (II Tim. 4, 7-8)

 

La un an de la trecerea în veşnicie a Părintelui Lucian Roșu, sâmbătă, 2 ianuarie 2021, în biserica Parohiei ,,Înălțarea Sfintei Cruci"  Torino 2, s-a săvârșit Sfânta Liturghie, oficiată de către un sobor de preoţi, după care, într-o atmosferă de profundă emoţie, momentul duhovnicesc a fost continuat prin rânduiala Parastasului pentru regretatul slujitor al altarului menţionat mai sus.

În panegiricul rostit, preotul paroh Gabriel Burcescu a întărit sentimentul că, părintele Lucian, „deși trecut în slujirea cerească, este prezent continuu în inimile noastre la fiecare jertfă euharistică celebrată în lăcaşul unde a slujit lui Dumnezeu mai bine de 20 de ani, iar această realitate se reliefează în fiecare colț, lucru şi obiect din biserica Parohiei în prealabil amintită, prin  împodobirea cu o  slujire liturgică permanentă”.

Părintele protopop Marius Floricu a mulțumit preoților pentru prezența lor la acest prilej de rugăciune şi pomenire, transmiţând, în acelaşi timp, familiei îndurerate şi credincioşilor participanţi la eveniment, mesajele de mângâiere şi întărire ale Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și ale Preasfințitului Vicar al aceleiaşi Eparhii, Atanasie de Bogdania. A evidenţiat, pe această cale, câteva aspecte mai importante din viaţa şi activitatea defunctului sacerdot, cum ar fi: implicarea sa la Gruppo Abelle, centru de îngrijire și asistență a celor suferinzi și fără locuință; iniţierea de proiecte sociale pentru persoanele aflate în suferinţă şi situaţii dificile (proiecte concretizate prin înfiinţarea centrelor social-filantropice „Asociația Sfântul Laurențiu al Românilor” și „Centrul de Ajutor dedicat Vieții Sfânta Filofteia”) etc.

În final, părintele Gheorghe Vasilescu, formatorul şi mentorul unui număr apreciabil de clerici români ortodocşi în Italia, cu precădere din zona Piemonte, a subliniat, printre altele, misiunea adevăratului preot „care are datoria să amintească mereu credincioşilor că, toţi suntem trecători şi de aceea trecerea noastră din lumea aceasta trebuie să aibă un sens, lăsând în urmă o dâră de lumină aşa cum părintele Lucian a exemplificat prin viaţa proprie”.

Momentul solemn a fost prelungit la Cimitirul ortodox al românilor ,, Învierea lui Lazăr” (unul din proiectele marcante ale părintelui Lucian), unde preoţi şi credincioşi au adus, în încheiere, rugăciune şi omagiu celui care le-a fost model şi îndrumător spiritual vreme de mai multe decenii.

Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!

Preot Iustin Androne

 

 

PORTALUL EORI

 

FONDUL SOLIDARITATEA 

 
 

TELEGRAM

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

5X1000

 

 

 
 

STIRILE CELE MAI CITITE

 

APOSTOLIA

REPORTAGE EORI

 
 

VIZITATORI PE SITE

4835196