Părintele Porfirie - Mărturii și Experiențe
Deși cuvintele sfântului Porfirie sunt foarte cunoscute, cu toate acestea este nevoie întotdeauna de o împrospătare duhovnicească. Precum rugăciunea necesită o atenție continuă datorită faptului că nu este o lucrare care se deprinde, după cum explică sfântul Sofronie de la Essex, de asemenea și toate celelalte lucrări duhovnicești depind de voința și de lucrarea fiecăruia, adică este nevoie să fie pus început bun în fiecare zi, după cuvântul Părinților noștri. De aceea cuvintele părintelui Porfirie, insuflate de Duhul Sfânt, pot trezi conștiința unui suflet prins în mreaja păcatelor, și pot învia un suflet pierdut sau rătăcit.
Cartea de față, apărută în 1992 (varianta originală) cuprinde mărturiile unor monahi, preoți și mireni care l-au cunoscut îndeaproape pe părintele Porfirie. Mărturiile lor sunt cunoscute din alte ediții, dar în celelalte ediții aceste mărturii sunt extrase dintr-un context. Aici, însă, cititorul poate descoperi contextul despre care vorbim și persoanele care oferă mărturie, dar și împrejurările în care s-au întâmplat alte multe minuni, vindecări, sfaturi, convorbiri ziditoare de suflet sau teologice.
Redăm mai jos câteva rânduri din ceea ce am găsit în carte ca fiind interesant și care ne pot trezi interesul pentru lectură.
„ Am avut fericirea de a-l fi cunoscut pe Părintele Porfirie. Eu însumi am simțit de la prima întâlnire că încă din această viață acest om sfânt trăiește cu adevărat în două lumi. Deci când am aflat de moartea sa am realizat că de fapt se retrăsese în cealaltă lume. Cuviosul Porfirie, că orice om plin de har ajunsese la o atât de mare apropiere de Dumnezeu încât ar fi putut muri în orice clipă ar fi vrut așa cum s-a spus despre sfântul Vasile cel Mare”.
„ Problema educării copiilor.
... În principiu, este tocmai tema pe care am pus accentul în cursurile mele la universitate precum și în convorbirile mele duhovnicești, tema educației.
Astfel, cuviosul Porfirie spunea următoarele: „Nu cunoștințele academice fac dintr-o persoană un educator. Este înainte de toate harul lui Dumnezeu care întărește și consolidează cunoștințele dobândite prin educație. Mulți oameni au impresia că preotul zilelor noastre trebuie să fie un om instruit. Sfinții noștri, ca și părintele Porfirie, care se distingeau prin sfințenie, vin să ne arate că mai întâi este harul și după aceea educația, nu trebuie să fie desființată educația, ci precedată de har. Un preot sau un monah fără carte care are harul Duhului Sfânt este de mii de ori mai bun decât un profesor cultivat care nu are har.”
Despre Minte și Inimă.
„ ... M-am dus în America pentru a-mi lua doctoratul în Teologia Mistică... Teologia Mistică spune că mintea are întâietate asupra inimii. Părinte, Îmi puteți spune ce zice teologia pe care ați trăit-o? „Nu” i-a zis „nu sunt de acord. Inima este cea care are întâietate”. „ Ați putea să-mi explicați de ce e inima mai presus de minte?” Sfinția sa a răspuns: „ Mintea se trezește și gândește ce minciună să spună pentru a-l înșela pe client; dacă este vorba despre un om de afaceri, se gândește ce ar trebui să facă aici, ce ar trebui să spună acestei persoane, cum ar trebui să se poarte cu celelalte persoană, cum va face rost de mai mulți bani. Inima, însă, vede un copilaș îl alintă... Omul, care are inimă, bagă mâna în buzunar și dă câțiva bani unei persoane infirme. Aleargă la un spital pentru a cerceta pe cineva, care este bolnav ... Îi sare în ajutor de bunăvoie sau îi dă bani. Când vorbește inima, bagi mâna în buzunar. Când vorbește mintea, mâna stă departe de buzunar. Prin urmare, pentru mine, inima are întâietate.”
Despre suferință.
„ Am adus la părintele o doamnă pentru spovedanie. Unul dintre sânii ei fusese extirpat, dar acum ea suferea sufletește. Cum a intrat la părintele, acesta și-a luat vesta, s-a învelit cu ea și a pornit spre pădure. Doamna s-a întors spre mine și mi-a zis: „De ce pleacă? Unde se duce? De ce mă părăsește?”. „ așteptați aici se va întoarce”, i-am răspuns. Părintele mi-a spus că plecase să se roage. Când s-a întors mi-a spus: „ față de problemele sufletești ale acelei femei, cancerul ei e nimic. Are probleme uriașe. Este foarte bolnavă sufletește. Vai! Nu este unul dintre acei oameni pe care i-am putea ajuta”. Ea nu s-a mai întors, bineînțeles, și a murit.
Părintele Porfirie considera bolile ca fiind o mare binecuvântare de la Dumnezeu. Cu toţii ştim că avea constituţie firavă: Dumnezeu a îngăduit ca Părintele să fie încercat de multe boli. Mai mult decât orice, el a suferit de migrene îngrozitoare care-i provocau stări insuportabile. Acestea l-au făcut să se simtă atât de slăbit încât nu mai putea să continue o conversaţie pe care o avea cu anumiţi oameni. Totuşi, a continuat de multe ori, cu harul lui Dumnezeu, să-i îndrume pe cei aflaţi în situații disperate. Se neglija pe sine însuşi, preocupându-se de sporirea duhovnicească şi mântuirea altora.
Părintele Porfirie vedea prezenţa lui Dumnezeu în oameni atunci când aceştia erau încercaţi de durere şi boală. Când o persoană suferă, ea îşi simte slăbiciunea cu intensitate. Nu se poate bizui pe sine, pentru că îşi dă seama că puterile i se împuţinează. Doreşte să treacă peste aceste dificultăţi. De aceea este dependentă de iubirea lui Dumnezeu, de dragostea Lui pentru lume. Când un om comunică neîncetat în rugăciune cu Dumnezeu, și când i se încredinţează, atunci îi este transmisă adevărata putere care vine de la Acesta şi care duce la mântuire. Cu alte cuvinte, conduce la unirea cu Dumnezeu şi la participarea la viața Sfintei Treimi!
Când îl întrebam pe Părintele de sănătate, ne spunea doar câteva cuvinte. Propria sa luptă i-a dat prilejul de a ne dărui acest mare adevăr: „Dumnezeu ne iubește atât de mult și doreşte ca noi să devenim ai Lui prin absoluta noastră predare în mâinile Sale”. Haideţi să ne încredinţăm vieţile noastre cu totul lui Hristos, Dumnezeul nostru. Acest lucru apare mult mai uşor atunci când boala nu ne îngăduie să ne bizuim propriei noastre puteri. Boala ne este în acest caz de un real folos. De aceea Părintele a zis: „Nu te ruga lui Dumnezeu să te facă sănătos. El ştie ce este mai bine pentru tine şi va lucra prin nesfârşita Sa dragoste de oameni”.
„ Cei trei dușmani: lenevia, nebăgarea de seamă și indiferența.
Ne învinuia pe majoritatea că am fi leneși. Ne „simțea” după cum mergeam, după cum vorbeam, după felul în care apucam ceva sau după cum ne mișcam mâinile. Obișnuia să spună: Uită-te de la el, deci nu poate să-și miște picioarele, și trebuie să înainteze duhovnicește!”. Aplica un tip de remediu duhovnicesc care avea în vedere atât trupul cât și sufletul. Recomanda folosirea muncii ca terapie. Era nespus de supărat din cauza neatenției și a indiferenței noastre. „Un creștin trebuie să se preocupe de toate. Cum este posibil ca lume să progreseze dacă creștinii sunt indiferenți? Trebuie să fim cu băgare de seamă. Hoțul este deosebit de atent. Și noi trebuie să „furăm” ceva. Trebuie să fim atenți la fiecare detaliu.”
În carte vom găsi și un gând al sfântului Sofronie Saharov despre sfântul Porfirie, însă, aici, voi așterne mai jos doar scrisoarea Sfântului Porfirie către Sfântul Sofronie de la Essex, în care putem vedea cum gândesc sfinții și se poate vedea că rugăciunea dimpreună cu dragostea în Domnul, prin puterea Duhului Sfânt, unește pe toți creștinii într-un gând și o inimă spre a slăvi pe Dumnezeu. Amin.
Cuvioase Sofronie,
Te îmbrățișez în Hristos
O anumită persoană mi-a spus că ai vrea să ne întâlnim; că m-ai invitat să vin în Anglia și dacă nu voi putea să ajung acolo, vei veni sfinția ta în Grecia. Dar fiindcă îmi este cu neputință să vin, și n-aș dori să înduri greutățile enorme produse de o călătorie până aici, și din moment ce creștinii nu pot fi separați prin distanțe, am putea să ne întâlnim unul cu altul în rugăciune, spunând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, duminică 31 august 1980 de la ora 12.00 la 12.30 după miezul nopții (orele 10.00 – 10.30 în Anglia).
Doar dacă nu ai anumite probleme care te aduc aici, în Grecia.
Te îmbrățișez în Domnul împreună cu toată obștea sfinției tale și îți doresc sănătate sufletului și trupului.
Cu dragoste în Domnul,
Ieromonahul Porfirie Bairaktaris
