pr. Filoteu Faros.
La jumătatea drumului / Criza vârstei de mijloc
Părintele Filotheos Faros este cunoscut deja cititorilor români printr-o serie de lucrări ce tratează o tematică vastă și actuală.
Dintru început menționăm că mesajul cărții nu se limitează, ca valabilitate, doar celor de vârstă mijlocie.
Cartea de față, pe care o propunem spre lectură de data aceasta, tratează problemele și crizele vârstei de mijloc. Părintele scrie în cartea sa că această criză este, în mare parte, inevitabilă. De aceea își propune să atingă toate aspectele importante ale acestei probleme, punându-ne la dispoziție și câteva soluții din perspectivă creștin ortodoxă. Cartea tratează diverse teme cum ar fi:
- cauzele crizei vârstei de mijloc,
- factorii care contribuie la aceasta, precum cele biologice și culturale,
- problemele maritale sau de ordin parental,
- certitudinea îmbătrânirii și a morții,
- criza sensului vieții,
- pierderea orientării, re-orientarea spre Dumnezeu cel totdeauna prezent – proniator,
- transformarea modului de viață după cuvintele Domnului,
- respectul față de sine, respectul față de semeni și de Dumnezeu, în consecință.
Părintele Filoteu devine credibil în demersul său, dând mărturie din experiența sa cu cei care i-au cerut ajutorul și din experința personală de viață. După cum sfinția sa mărturisește, nu a reușit să scrie ceva despre criza vârstei de mijloc până nu a trecut de această perioadă.
Expunem câteva idei din cartea sa.
- De multe ori ceea ce provoacă această criză sunt schimbările dificil de gestionat, precum modificările somatice, apariția ridurilor, căderea părului, lipsa de suplețe a trupului, pierderea tinereții, toate au o înrâurire psihologică asupra omului vârstei a doua.
- La această vârstă poate reveni sentimentul de autodispreț din adolescență, sentimentul solitudinii, adică pierderea legăturii cu membrii familiei noastre, ca și în adolescență (dintre copii și părinți și în acest caz, dintre părinți ți copii). De fapt, putem spune, că este o criză a valorilor, cu impact puternic psihologic!
- Alt factor care accelerează criza vârstei de mijloc ar fi schimbarea relațiilor cu copiii, deși societatea îi consideră pe părinți responsabili, adesea influența asupra acestora este foarte limitată.
- Un alt factor este și viața trăită într-un mod egoist: „Nu poate avea sens viața unui om care știe că nu a fost util nimănui și la nimic și că și-a epuizat întreaga existență în vederea propriei satisfaceri narcisiste de sine”.
- Tensiunea de la serviciu este o formă sporită de chin. Statisticile susțin că dacă vrei să trăiești mai mult ai nevoie de un serviciu care să-ți placă. De pildă, rata de satisfacție este mult mai mare la persoanele care practică o meserie, decât la cei care lucrează într
-un birou sub tensiune. Serviciile care provoacă mai puțină presiune sunt cele unde angajatul simte că deține un oarecare control.
- Alți factori sunt și conflictele din familie cu repercusiuni și necazurile care se abat neprevăzut asupra vieții. Iov, eroul veterotestamentar este cel care trăiește astfel de necazuri, deși credea că-și va sfârși viața în liniște, însă, lucrurile au stat altfel. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care suferă, iar răspunsul Său pentru Iov a fost atunci când El Însuși și-a asumat nefericirea omenească, prin pătimirea Sa.
Unele soluții pe care le oferă părintele au la bază principiile evanghelice. Factorii care pot ameliora starea de criză țin și de resetarea valorilor din viața noastră. Agonisirea de Dumnezeu, în detrimentul agonisirii materiale poate da sens vieții și poate produce bucurie constantă. Epistola către Timotei spune: „Și, în adevăr, evlavia este mare câștig, dar atunci când ea se îndestulează cu ce are. Pentru că noi nu am adus nimic în lume (...), cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită și în cursă și în multe pofte nebunești și vătămătoare, ca unele care cufundă lumea în ruină și pierzare” (I Tim. 6, 6-9). După o vârstă, dorința față de cele materiale pare a ține de o oarecare nebunie.
Importanța respectului față de sine și față de ceilalți. Respectul are ca urmare noblețea, smerenia și preocuparea sinceră. Respectul de sine nu urmează decât porunca căreia Hristos i-a subliniat o dată în plus însemnătatea: „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Mt. 19, 19). „fiecare așa să-și iubească femeia ca pe sine însuși” (Ef. 5, 33). Respectul este o calitate a iubirii. Respectarea soțului/soției și a copiilor ne poate vindeca. Ex: Un părinte dependent, arată respect și iubire față de copilul său și față de soția sa, atunci când se lasă ajutat de aceștia să depășească patimile care îl robesc.
Cei mai eficienți pași în a lupta cu astfel de încercări sunt și munca, mișcarea – nu tocmai sportul, orice gest casnic, alimentația atentă, cititul, acumularea de cunoștințe, mintea limpede, detașarea de ecrane, relaționarea cu familia și cu alți adulți, cu grupuri de adulți – în comunitatea parohială, studiul Bibliei, discuțiile constructive, toate acestea împreună contribuie la depășirea crizei despre care vorbim.
În concluzie, părintele Filoteu, ne oferă ca sprijin cele trei mari resurse duhovnicești, iar acestea sunt credința, nădejdea și dragostea – „cea mai mare dintre acestea fiind dragostea” (I Cor. 13, 13).
