După o prezentare consistentă a referatului facerii omului prin cele patru teorii principale, a creării omului de către zei, de extratereștri, ipoteza evoluționistă, și concepțiile teologilor occidentali, Konstantin V. Zorin scrie că „în cadrul științei contemporane nu există o teorie general cunoscută a antropogenezei.
Dar găsim fapte îndoielnice sau nedovedite, amestecate de multe ori, într-un mod ingenios, cu elemente de adevăr. Deoarece teologii, filosofii și oamenii de știință pornesc de obicei de la propria experiență de viață, aceștia interpretează textele religioase, sistemele filosofice și realizările științifice într-un mod propriu. De aceea unele concepții contrazic clar gândirea sănătoasă. Taina antropogenezei nu este încă dezlegată”[1]. Ținând cont de cele afirmate, înseamnă că o înțelegere potrivită a problemei în sine vine pe linie patristică, motiv pentru care vom cita constant din Sfinții Părinți și din teologia Biserici.
Până a ajunge să vorbim de moștenirea personalizată pe care fiecare cuplu o lasă copiilor lui, să amintim un text din Mitropolitul Antoni de Suroj, moto-ul cărții: „Fiecare dintre noi nu se naște ca o făptură nouă, ci ca un moștenitor al tuturor generațiilor care l-au precedat. În toate aceste nașteri pot exista atât sfinți, cât și păcătoși obișnuiți (oameni nedesăvârșiți), dar și mari păcătoși … Fiecare dintre noi primește, potrivit moștenirii sale, particularități trupești și sufletești de la toți strămoșii, începând cu Adam și Eva. Primi uneori însă și particularități negative, iar atunci depinde doar de noi ce vom face în viață”[2]. Așadar, nu plecăm de la 0!
Iată ce învață patristica ortodoxă: „Atunci când Dumnezeu l-a creat pe om, l-a făcut mai întâi din pământ. Dar acest trup ce era? … Era trup viu, dar era o ființă în chip de om, cu suflare de animal. După aceea Dumnezeu a insuflat în acesta duhul Său și a făcut om din animal, înger în chip de om. Așa cum s-a întâmplat atunci se întâmplă și astăzi, tot așa apar și oamenii. Sufletele se nasc din părinți sau sunt făcute prin naștere firească, iar duhul este insuflat de Dumnezeu, Care este pretutindeni”[3]. În același duh Sfântul Teofan Zăvorâtul explică: „duhul conține simțirea dumnezeirii, conștiința și dorirea cerului. El este acea forță care a fost insuflată omului la creare. Sufletul este o forță inferioară …”[4].
Știm cu toții că omul a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, adică, „corporalitatea edenică a lui Adam este una din caracteristicile chipului lui Dumnezeu în el”[5].
Sfântul Ignatie Briancianinov scrie despre starea paradisiacă: „Până la căderea omului, trupul său era nemuritor, nu putea avea boli, greutate și disfuncții; era în afara sentimentelor păcătoase și trupești, care acum îi sunt firești. Simțurile îi erau mult mai fine, acțiunea acestora era mai largă și mai liberă”[6]. Este de remarcat faptul că „omul într-adevăr însumează în sine viața plantelor, a animalelor și a îngerilor, viața temporară și cea veșnică, viața după chipul lumii și cea după chipul lui Dumnezeu”[7], scrie Sfântul Filaret al Moscovei. De aceea, Adam simțea fiecare ființă vie „ca pe o parte organică a propriei ființe”, „ca pe trupul său, ca pe o ființă extinsă”.
După cădere a avut loc un cataclism, natura nu-l mai recunoaște pe om ca și stăpân al creației, trupul capătă o altă biologie și devine muritor, omul este scos afară din rai, iar firea i se înclină spre rău. Iată o comparație plastică: „Închipuiți-vă un vas de preț, care cade și se sparge în bucățele mici. Unele cioburi cad aproape, altele departe … Vasul este Adam. Esența unică umană este disecată de păcat în multe părți care se dușmănesc. Întruparea pe pământ a Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu, a deschis posibilitatea refacerii unității firii, esenței unice”[8].
„Fiecare nou născut este o reflecție a lui Dumnezeu, întunecată puțin de păcatul neascultării. Această mică umbră din sufletul nou-născutului reprezintă înclinațiile sale negative. Păcatul neascultării de Dumnezeu este exprimat prin alte păcate, deprinderi rele, patimi și plăceri. Această mică umbră a fiecărui nou-născut este o oarecare înclinație spre rău. deoarece numărul înclinațiilor este mare, la fel de multe sunt și situațiile dramatice din viața omului”[9], scrie Sfântul Nicolae Velimirovici.
Este interesant „că printre patimile moștenite se numără caracteristicile principale ale sistemului nervos – forța, motricitatea și echilibrul proceselor de excitare și întârziere. Acestea nu sunt păcătoase în sine, dar ele își pun amprenta pe particularitățile temperamentului: condiționează aprinderea, supărarea, iritarea, liniștirea, bună dispoziția, ș.a. Temperamentul însă influențează puternic comportamentul, caracterul, obișnuințele, interesele, nevoile și, respectiv, predispune la prezența anumitor patimi. De aceea depinde, în mare măsură, forța cu care se manifestă emoțiile negative (întâi de toate, mânia și frica)”[10]. După exemplele celor patru tipuri de temperament afirmă că acesta „se corectează treptat, sub influența mediului înconjurător, a educației, a autoeducării, etc. De aceea, părțile negative ale temperamentului, care creează unele premise pentru dezvoltarea patimilor, nu reprezintă o povară pe viață pentru om. Acestea pot fi înfrânate cu ajutorul eforturilor de voință și ale rațiunii[11].
„ADN-ul asigură transmiterea informației genetice și servește ca structură materială datorită căruia fiecare om moștenește chipul lui Adam și caracteristicile acestuia”; acest „chip” înseamnă capacitatea de a naște ființe asemănătoare, starea morală a sufletului care trece de la părinți la fii și chipul mortalității (păcatele și pătimirile care însoțesc adesea zămislirea și nașterea de prunci”[12]. În mod paradoxal, „sămânța vieții (cele două unități genetice) poartă în sine puii patimilor, începutul morții”, așa cum se citește la Ef. 2,1-3; Ps. 101,2; 2 Ptr. 2,14. Și așa cum spun Sfinții Siluan Athonitul și Sofronie de la Essex, atât patimile cât și virtuțile unui singur om își lasă amprenta asupra întregii omeniri[13]. După ce autorul rezumă câteva gânduri despre cromozomi afirmă că „există trei tipuri fundamentale de ereditate: biologică, socială și duhovnicească, prin acestea transmițându-se patimile sau virtuțile”[14], iar patimile cuprind „păcatul originar, fărădelegile propriului neam și păcatele personale”[15].
Sfântul Luca al Crimeii scrie că „se moștenesc doar trăsăturile fundamentale ale caracterului părinților, direcția lor morală, înclinația spre bine sau spre rău, capacitățile superioare ale minții, sentimentului și voinței. Niciodată nu se moștenesc amintirile despre viața părinților, senzațiile organice și mentale ale acestora, gândurile sau sentimentele”[16]. Astfel, „copilul primește de la părinți doar acel potențial de energii dumnezeiești pe care l-au avut părinții în momentul zămislirii”[17]. Urmează destule exemple edificatoare mai ales legate de urmările uciderii, desfrânării, a nedreptăților și a iubirii de bani.
Un lucru deosebit pe care ni-l spune Sfântul Luca este că „energia spirituală, energia dragostei dumnezeiești, este sursa energiei fizice și a materiei. Harul Duhului Sfânt se revarsă după voia lui Dumnezeu peste toată lumea și acționează conform unor legi divine nescrise, în afara spațiului și a timpului nostru”[18]. Autorul arată în continuare care sunt consecințele fumatului[19], ale alcoolului care are un risc mare de a se moșteni[20], ale drogurilor[21], deoarece acestea afectează creierul și organele părinților și își pun amprente puternice asupra copilului încă nenăscut; de asemenea, mâncărurile nesănătoase au un rol puternic în deteriorare sănătății.
Mijloacele prin care omul se poate ajuta și vindeca de moștenirile negative sunt: Botezul, Mirungerea, Sfânta Împărtășanie luată cu binecuvântarea duhovnicului și cu o pregătire minuțioasă, untdelemnul sfințit de la Sfântul Maslu și de la candele, Taina Cununiei pentru familiști, agheasma mare și cea mică, artosele, tămâierea, obiecte sfințite, sfintele moaște, icoanele făcătoare de minuni, pomenirile la Proscomidie pe perioade de 40 de zile, de un an, cititul Psaltirii și a altor rugăciuni[22]. La aproape fiecare din aceste căi de tămăduire se găsesc exemple din viețile oamenilor.
Considerăm prezenta carte ca fiind argumentată și din punct de vedere științific și de un real folos în determinarea de a ne asuma o viață duhovnicească, familială și socială cât mai curată, pentru că așa, să trăim sănătoși și să lăsăm copiilor noștri o moștenire spirituală plină de harul lui Dumnezeu.
Preot Cristian Prilipceanu
[1] Konstantin V. Zorin, Enigmele eredității, Păcatele strămoșilor și genele urmașilor, Traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti, Ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2014, p. 27.
[2] Ibidem, p. 5.
[3] Ibidem, p. 35.
[4] Ibidem, p. 35.
[5] Ibidem, p. 39.
[6] Ibidem, pp. 40, 44. Pentru cititorii interesați de terminologia creaționistă specificăm că Scriptura folosește verbul bara pentru a descrie crearea din nimic a lui Adam, iar cu privire la Eva se utilizează verbul bana care presupune deja ceva existent mai înainte.
[7] Ibidem, p. 38.
[8] Ibidem, p. 55.
[9] Ibidem, p. 62.
[10] Ibidem, p. 65.
[11] Ibidem, p. 65.
[12] Ibidem, pp. 83, 84.
[13] Ibidem, p. 140.
[14] Ibidem, p. 101.
[15] Ibidem, pp. 103, 145, 146.
[16] Ibidem, p. 114.
[17] Ibidem, pp. 116, 139.
[18] Ibidem, p. 136.
[19] Ibidem, pp. 150-158.
[20] Ibidem, pp. 158-166.
[21] Ibidem, pp. 166-169
[22] Ibidem, pp. 195-210.
