Este demnă de reținut și de așezat la loc de cinste în viața noastră a maximei pe care Sfântul Ambrozie de la Optina a exprimat-o astfel: „Când ești cu Hristos, nimeni nu te poate birui”; de altfel, aceasta este o sinteză de viață creștinească afierosită lui Dumnezeu și o constatare exprimată sapiențial de unul din marii duhovnici ai mănăstirii ruse. Acesta a trăit între 23 noiembrie 1812 și 2 iunie 1891, a fost absolvent de seminar și profesor de limba greacă, a devenit monah și a dus o boală ani de zile; i-a avut ca dascăli pe stareții harismatici Lev, Macarie și Antonie; între cei cu care a comunicat – interlocutori de seamă – se pot enumera: F.M. Dostoievski, V.S. Soloviov, A.K. Tolstoi și alții.
„Scrisorile” pe care vi le prezentăm au două categorii de destinatari: mirenii și monahii; la final, volumul se încheie cu Acatistul Sfântului care este prăznuit pe 23 octombrie.
Un om ca Sfântul Ambrozie era convins din trăire de temeinicia și măreția adevărului de credință, de aceea îl sfătuia pe un creștin bolnav așa: «nimeni nu poate să slujească la doi domni …» (Mt. 6,24) „Așadar, trebuie să alegeți: ori căutați mulțumirile lumești și bucuriile pământești, ori căutați doar mângâierea și bucuria care vin de la Domnul la vremea potrivită, îngrijindu-vă până la acea vreme a duce o viață creștinească și a trăi potrivit cu sfintele și de viață făcătoarele Sale porunci”. De asemenea, scriind că „bucuriile pământești sunt degrabă trecătoare, iar mângâierile lumești nu sunt totdeauna de nădejde și de încredere, îl cita pe Sfântul Dimitrie al Rostovului, care spunea: «Lumea mincinoasă făgăduiește mângâieri, și ne dă necazuri, și suferințe, și nefericiri; făgăduiește aur, și dă noroi»”. Către cel bolnav adăuga: „Dacă vă veți sili, potrivit învățăturii evanghelice, să vă smeriți, atunci vă vor părăsi încetul cu încetul, cu ajutorul lui Dumnezeu, nerăbdarea și puținătatea de suflet (care pentru noi poate însemna lipsă de stăpânire, deznădejde și depresie, boli de nervi, etc.). de vreme ce aveți mare credință în fericitul stareț Serafim (de Sarov), alergați la Domnul, ca pentru rugăciunile starețului să vă arate mila Sa. De asemenea, alergați la Acoperirea noastră, a tuturor, la Preasfânta Fecioară de Dumnezeu Născătoarea”.
Din multele sfaturi pe care sfântul le dădea credincioșilor și mirenilor ies în evidență cele legate de spovedanie și împărtășanie: „Cred însă că lucru de căpetenie în situația dumneavoastră, atât cea din afară, cât și cea lăuntrică, este a vă cerceta cu luare aminte și în amănunțime viața, începând cu acei ani în care ați început să aveți conștiință de sine …”. Ca și îndreptare în cercetarea de sine Sfântul Ambrozie recomanda Catehismul, scrierile Sfinților Dorotei și Ioan Scărarul și un „duhovnic cât mai încercat”.
Unui diacon bolnav îi spunea că „începutul și cea dintâi pricină a suferinței dumneavoastră sunt păcatele copilăriei pe care nu ați putut sau v-ați rușinat să le mărturisiți la timp, după cum se cuvenea; cea de a doua pricină este, poate, faptul că nu v-ați păzit totdeauna conștiința în ceea ce privește îmbinarea slujirii diaconești cu viața conjugală …”.
Cu referire la răbdarea necazurilor afirma: „Dacă nu avem virtuți, să ne străduim cel puțin a ne izbăvi de păcate prin pocăință și prin răbdarea necazurilor de acum, care sunt trimise de dumnezeiasca Pronie spre curățirea sufletelor noastre de păcate, și de întinăciuni, și de price amestec netrebnic”.
Despre fumat zicea că „aduce pagubă sufletului și trupului, întrucât tutunul slăbănogește sufletul, înmulțește și dă tărie patimilor, întunecă înțelegerea și strică sănătatea trupului printr-o moarte înceată. Mânia și tristețea – iată urmările îmbolnăvirii sufletului de către fumat”. Ca doctorie duhovnicească recomanda: „mărturisirea păcatelor în amănunt de la vârsta de șapte ani, împărtășirea cu Sfintele Taine, citirea zilnică a unui capitol sau mai multe din Evanghelie, iar când vă vine pofta de fumat, citiți iar, până trece pofta; iarăși vine, iarăși citiți. Sau în loc de asta faceți câte treizeci și trei de metanii mari, spre pomenirea vieții pământești a Mântuitorului și în cinstea Sfintei Treimi”.
Sfântul considera că povețele mamei acționează asupra inimii, iar ale străinilor asupra minții copiilor, și îi recomanda unei mame care avea un fiu învățat, dar cu puțină simțire, ca să nu se necăjească, ci să se roage lui Dumnezeu ca să îi rânduiască cele de folos și să-i citească povestiri ziditoare.
De asemenea, din viața Preacuviosului se povestește că a avut o fiică duhovnicească evlavioasă care, înainte de a muri, s-a spovedit și împărtășit, și nu și-a schimbat firea după opt zile de la deces, întrucât înmormântarea se cădea să fie făcută de duhovnicul ei care era plecat cu treburi, iar în ziua prohodirii s-a deșteptat și a povestit despre frumusețile raiului și despre chinurile iadului, și apoi a mai trăit încă ani mulți.
Față de spiritism Sfântul afirma că era vorba despre lucrarea cu diavolii, căci „sufletele păcătoase sunt închise în iad și nu numai că nu au puterea de a învăța pe alții, dar nici măcar nu pot să iasă de acolo, așteptând cu tânguire grozavă Înfricoșata Judecată. Ca să fie credibil Preacuviosul dădea exemple din Olanda, Franța și chiar Rusia că oamenii care se ocupau cu așa ceva au înnebunit.
Dintre cugetările acestui Sfânt al Bisericii, redăm câteva: „Trebuie să trăim pe pământ așa cum se învârte roata – doar o bucățică din ea se sprijină pe pământ, iar restul tot tinde sus”; „Lângă omul cel smerit, îngerii stau cete-cete, iar la cel închipuit – cu neputință-s de găsit”; „Nu te lăuda, mazăre, că ești mai cu moț ca bobul, c-ai să te umfli și-ai să crapi”; „de Dumnezeu depinde soarta noastră, atât în viața aceasta, cât și în cea viitoare”. „Dacă omul mult citește, dar cu nechibzuință se trufește – treaba la nimic bun nu se potrivește. A învăța bine fără smerenie e ca mersul într-un picior, cu ajutorul bastonului”; „ Fără smerenie e cu neputință a dobândi liniștirea”.
Unui creștin de confesiune catolică îi explica diferențele pe care „Biserica” Catolică le-a adăugat în timp: Purcederea Sfântului Duh de la Fiul, neîmpărtășirea credincioșilor și cu vin; folosirea pâinii nedospite la Sfânta Liturghie, infailibilitatea papei, papii romani au dorit și împărăția pământească, etc.
Încheiem prezentarea prin rememorarea textului patristic al Sfântului Marcu Ascetul care vorbește despre trei puteri osebite ale vrăjmașului care se oștesc asupra tuturor creștinilor: „trândăvia, uitarea și neștiința, sau necunoașterea și nechibzuința, care se pot vindeca prin:
1. Cunoașterea căpătată din citirea cărților dumnezeiești și duhovnicești,
2. Aducerea-aminte cea bună de Dumnezeu și mai cu seamă prin pomenirea celor patru lucruri de pe urmă: moartea, Judecata lui Dumnezeu, iadul și Împărăția cerurilor.
3. Plinirea cuviincioasă a îndatoririlor legate de înfrânarea trupului de la somnul peste măsură, a pântecelui de la mâncare și băutura peste măsură, a limbii de la grăirea în deșert și de la asuprirea aproapelui, a minții de la cugetele și grăirile deșarte, iar a inimii de la poftele cele viclene – lucru la care ajută, mai întâi de toate, luarea aminte întru trezvie și smerita plinire a pravilei de rugăciune (a celei de la biserică și de acasă) și, îndeosebi, rostirea deasă, cu evlavie, a Rugăciunii lui Iisus”.
Preot Cristian Prilipceanu
Sfântul Ambrozie de la Optina, Când ești cu Hristos, nimeni nu te poate birui, Epistole duhovnicești, Traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2023, p. 15.
Ibidem, p. 15.
Ibidem, p. 16.
Ibidem, pp. 16, 27, 43-44. Unui părinte îi recomanda ca să-și pună copilul să citească Poruncile dimpreună cu tâlcuirea lor.
Ibidem, pp. 20-21, 42.
Ibidem, p. 22.
Ibidem, p. 24.
Ibidem, p. 24.
Ibidem, p. 28.
Ibidem, pp. 29-31.
Ibidem, pp. 32-34.
Ibidem, p. 9.
Ibidem, p. 37.
Ibidem, p. 38-39.
Ibidem, p. 39.
Ibidem, pp. 76-79.
