Despre autor:
Sfântul Teofan Zăvorâtul este cunoscut prin predicile sale și prin scrierile sale deosebite precum Calea spre mântuire și Ce este viața duhovnicească? Din opera sa amintim mai jos câteva titluri:
- Scrisori despre viața duhovnicească (1897);
- Scrisori despre viața creștină (4 numere, publicate integral după moarte între 1898 - 1901);
- Scrisori variate despre credință și viață (1892;
- Ce este viața duhovnicească și cum să te adaptezi la ea;
- Calea spre mântuire (1868 – 1869) – (În timpul vieții autorului - 5 ediții);
- Despre pocăință, Sfânta împărtășanie și îndreptarea vieții, Despre rugăciune și cumpătare;
- A făcut execeză la Sfânta Scriptură: Comentarii la Epistolele Sfântului Pavel (toate, cu excepția celei către Evrei), Comentarii la Psalmii 33 și 118 (1891);
- A tradus în rusă Filocalia (5 volume), Rânduielile monahale, Războiul nevăzut, Cuvântările Sfântului Simeon Noul Teolog.
- În biblioteca Sfântul Sava din Ierusalim a copiat texte de patristică greacă, pe care ulterior le-a tradus.Ca și în celelalte cărți și predici ale sfântului Teofan, în această carte vom găsi sfaturi izvorâte din pocăința sa, sfaturi practice ce pot ajuta în mod sigur orice creștin să urce la o altă treapta a conștiinței creștine și la un altă stare duhovnicească, începând de la prezența sa în biserică, în casa lui Dumnezeu.
...
Ce înseamnă Biserica pentru noi?
Biserica este pentru noi ceea ce este inima pentru trup. Lucrul acesta a fost preînchipuit încă de vechiul cort, care se afla totdeauna în mijlocul poporului, fie că israeliții erau pe drum sau făceau tabăra, semințiile lor se aflau totdeauna în jurul cortului în așa fel încât acesta alcătuia inima poporului. La ce bun un asemenea cort, umbră a bunătăților viitoare? Ca să ne învețe să avem asemenea biserici în care să se lucreze cu adevărat ceea ce cortul doar arată. Să ne adâncim în gândul acesta și să mergem în urma lui.
Iată de ce Sfântul Proroc David îi fericea pe cei ce locuiesc în casa lui Dumnezeu și simțea o deosebită bucurie și veselie atunci când i se spunea: în casa Domnului vom merge (Ps. 121, 1). Trebuie să știm, totuși, că această înviere și înnoire de la biserică nu sunt primite de oricine. Pentru asta trebuie să avem o dispoziție deosebită:
- în biserică trebuie să stăm cu frică,
- să luăm aminte concentrați,
- să primim cu inimă deschisă prin credință toate înrâuririle cerești ce ne sunt pregătite aici.
Cine nu are asemenea dispoziție e ca și cum nu s-ar afla în biserică, și ca atare nu va primi acolo nimic din ceea ce ar fi putut primi dacă ar fi stat acolo cum trebuie.
Nu numai mersul la biserică alcătuiește lucrarea rugăciunii, ci și starea cuviincioasă în ea, și închinarea evlavioasă. Vă voi spune pe scurt cum mersul la biserică și petrecerea în ea pot fi împlinire a datoriei noastre de a ne ruga, iată ce trebuie pentru asta:
În primul rând, când intri în biserică trebuie să îți amintești că intri în casa lui Dumnezeu. Ca atare:
- să intri fără zgomot, modest,
- fără să tulburi nimănui tihna rugăciunii,
- să te duci la locul tău si să stai acolo într-o poziție evlavioasă, fără să te uiți în stânga și în dreapta,
- și fă metanii mari și mici, potrivit mișcării inimii tale, fără să iei aminte cum și ce fac alții în jurul tău.
Aceasta este o rânduială exterioară, dar fără păzirea ei este greu de crezut că cineva poate să se roage așa cum trebuie.
Nici făcând așa nu împlinim însă toată lucrarea rugăciunii.
În al doilea rând, trebuie să ne dăm osteneala duhovnicească de a ne aduna în noi înșine.
- Lasă toate grijile și toate gândurile lumești dincolo de pragul bisericii și intră în ea cu suflet slobod!
- După aceea, adună-ți luarea aminte în jurul inimii,
- întoarce-ți ochiul minții doar către Dumnezeu Care este pretutindeni și vede inima ta,
- începe după aceea să strigi cu umilință către El, cu defăimare de sine și cădere lăuntrică la picioarele Lui cele nevăzute.
- Grăbește-te să capeți această dispoziție sufletească chiar din prima clipa când intri în biserică.
Bagă de seama: căldura e temelia rugăciunii. Pe ea să te străduiești o pui în sufletul tău chiar de la intrarea ta în biserică. Aceasta este veriga cea mai trebuincioasă în lanțul lucrurilor care trebuie făcute la rugăciune.
În al treilea rând, după ce chiar de la început te-ai rânduit, pe dinafară și pe dinăuntru, în acest fel, continuă, de-a lungul întregii slujbe, să păstrezi aceeași dispoziție. Să știi că cele din afară vin de la cele dinăuntru. La acestea din urmă să-ți îndrepți, ca atare, toată luarea-aminte. Minții nu-i place să se oprească asupra unui singur lucru vreme îndelungată, și în fiecare clipă tinde spre tot felul de gânduri și spre împrăștiere. Pasărea prinsă se zbate să scape din mâini: și gândul se zbate să scape din îmbrățișarea luării aminte ca să plutească în închipuiri.
Ce este de făcut?
Fiecare știe din experiență că atunci când în inimă e căldură, chiar dacă aceasta este doar ușoară, luarea-aminte plutește întotdeauna în jurul inimii și mintea rămâne nerăpită. Asta înseamnă că totul ține de păstrarea căldurii inimii.
Pentru aceasta iată ce să faci!
După ce ai încălzit, așa cum am spus, inima încă de la intrarea în biserică, în continuare ia aminte la ceea ce se citește, se cântă și se face în biserică; pătrunde noima și pune-o la inimă — și asta de la începutul slujbei până la capăt. În cremene este ascunsă puterea focului: în tot ce se săvârșește în biserică este ascunsă puterea focului duhovnicesc. Lovește în aceasta cu cremenea minții, și va scăpăra scânteie duhovnicească, iar aceasta, căzând în inimă, îi va împărtăși căldură și va hrăni arderea din ea.
În al patrulea rând, urmarea va fi aceea că tot timpul cât suntem la biserică petrecem ca în Raiul desfătării, trecând de la un simțământ îndulcitor la altul. Pentru cel ce petrece în biserică astfel slujbele nu sunt niciodată lungi... Pentru el, acestea trec foarte repede. Grija lui nu este să se termine mai repede slujbele, ci ca sfârșitul lor să nu vină degrabă, deoarece acolo se simte acasă.
...
Despre cât de binefăcător este pentru copii să meargă des la biserică și să se roage.
Hristos i-a binecuvântat pe copiii din vremea sa, așa vă va binecuvânta și vă va îmbrățișa și pe voi în chip nevăzut, copiii cei de acum. Băgați de seamă, copii, atunci când vă aflați în biserică și rugându-vă, simțiți o deosebită liniște și pace lăuntrică, să știți că Domnul Se apropie de voi. Să vă rugați atunci cu și mai multă silință, luând aminte la voi înșivă. Începe în suflet o mișcare ușoară de căldură, căldura crește tot mai mult, și în inimă se aprinde, în cele din urmă, foc. Să știți că atunci Domnul a luat în brațele Sale sufletul vostru, îl alintă și îi dă binecuvântare... Și sufletul, de bucurie și veselie, nu mai știe de el!
Chiar dacă credința copiilor nu este înțeleasă și „turnată” în forme, este totuși vie și puternică la copii, așadar părinții și pedagogii să nu înăbușe această credință ca o mlădiță de viață duhovnicească mântuitoare...
Dăruiește-le, Doamne, să petreacă așa în biserică măcar o slujbă! Dacă veți petrece așa, dulceața acestei petreceri va rămâne neștearsă în sufletul vostru și vă va trage la biserică așa cum pe alții îi trag în companii lumești distracțiile și discuțiile prietenești. Cu cât veți sta așa mai des în biserică, cu atât mai mult veți dori să petreceți timpul în ea. Cu cât vă veți împlini mai statornic această dorință, cu atât vă veți simți mai mult nevoia de a vă petrece timpul aici.
Cu adevărat, carte de față este o lucrare vie a harului prin gura acestui adevărat propovăduitor al pocăinței, Sfântul Teofan Zăvorâtul.
