Cartea protoiereului Viaceslav Tulupov „ Cum să dobândești smerenia” poate fi asimilată unui tratat de asceză după tradiția filocalică. Părintele Viaceslav Tulupov propune o întoarcere la rigoarea patristică, ca drept urmare, cartea sa este o radiografie a sufletului aflat în tensiunea dintre chipul alterat de mândrie și asemănarea restaurată prin smerenie. Autorul nu tratează smerenia doar ca pe o virtute sau atribut moral, el o definește ca pe un fapt ontologic, ca fiind singura stare în care omul devine capabil să fie părtaș harului. Smerenia chiar și fără fapte atrage iertarea multor păcat, ceea ce nu se întâmplă dacă avem fapte, dar nu avem smerenie.
Despre receptarea ocărilor sau a eșecurilor, părintele ne sugerează să nu le primim ca pe niște accidente sociale, ci ca pe „intervenții chirurgicale” necesare vindecării ego-ului nostru. Fără smerenie, iubirea este doar un sentiment posesiv; prin smerenie, iubirea devine jertfă. Pe lângă sfaturile teoretice, autorul aduce foarte multe parabole patristice, astfel nu obosește pe cititor ci din contră, îl ajută. Nu te simți certat de autor ci mai degrabă simți că primești sfaturi de la un tată iubitor care înțelege stările prin care trece fiul lui, nu-l zdrobește sub greutatea deznădejdii, ci îi oferă nădejdea că poate deveni mai bun și mai liber cu ajutorul lui Dumnezeu.
Lucrarea de față este asemenea unui îndreptar spre „moartea de bunăvoie” a eu-lui, după cum spune Avva Dorotei: „Crede-mă că necinstirile și mustrările sunt medicamente care vindecă mândria sufletului. Roagă-te pentru cei care te mustră, ca pentru niște doctori adevărați ai sufletului tău, cu convingerea că cel ce urăște necinstirea urăște smerenia, și cel ce fuge de cei care îl necăjesc fuge de blândețe”.
Din cocnluziile autorului prezentăm câteva idei. 1. Uneori mandria, ascunzându-se, ne dă posibilitatea de a deveni puțin mai smeriți, pentru a înlocui în ascuns smerenia cea adevărată cu cea falsă. Nu trebuie să folosim niciodată la adresa noastră cuvinte precum „păcătos” „nevrednic”, pentru că de cele mai multe ori rămân niște cuvinte fără esență. Criteriul smereniei este atutudinea noastră față de umilințele exterioare. Dacă atunci când suntem jigniți, ponegriți starea de pace nu ne părăsește, atunci avem o stare bună. După învățăturile sfinților Părinți: cel smerit nu își vede niciodată smerenia sa. Pentru cel care dorește să dobândească smerenia și să-și analizeze sufletul „în oglindă” cu siguranță cartea de față este potriviă.
Pr. Mihail Damașcan
