Alege limba:

    Selectați limba dvs

Hramul Catedralei Mitropolitane „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail" din Paris | PS Atanasie de Bogdania a fost prezent la eveniment

A 24-a Duminică de după Rusalii, 7 noiembrie 2021, a constituit, pentru Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale, o zi de mare Praznic, întrucât s-a sărbătorit, anticipat, și hramul Catedralei Mitropolitane din Paris, Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail. Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif. Alături de Înaltpreasfinția Sa au mai slujit Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și Preasfințitul Părinte Timotei de Iberia, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania le-a vorbit credincioșilor prezenți despre tainele care străjuiesc Catedrala Mitropolitană din Paris, aflată sub ocrotirea Sfinților Arhangheli: „Praznicul Sfinților Arhangheli ne descoperă taina dreptății lui Dumnezeu – Mihail, taina dragostei lui Dumnezeu – Gavriil și taina vindecării – Rafail”. De asemenea, ierarhul a surprins și câteva dintre tainele pericopei evanghelice duminicale:„Fiica mai-marelui sinagogii, Iair, care moare, reprezintă legea cea veche care, odată cu venirea Mântuitorului în lume, înviază și dăruiește lumii întregi, în detrimentul dreptății, iubirea desăvârșită, răstignită pe Cruce. Iar femeia bolnavă de doisprezece ani reprezintă omenirea întreagă, cuprinsă de păcat și de boală, care nu mai reușește să găsească soluții lumești la problemele cu care se confruntă. Femeia din evanghelie ne demonstrează că izbăvirea ne vine prin credința noastră puternică în Hristos”.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif a mulțumit tuturor ierarhilor prezenți la acest eveniment deosebit din viața Mitropoliei, evocând, în același timp, câteva repere istorice privind Catedrala pariziană. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit și tuturor clericilor și credincioșilor care s-au alăturat acestui moment festiv.

Sărbătoarea a continuat după Sfânta Liturghie, cu o conferință susținută de către ierarhii prezenți, cu tema “Comuniunea dintre om și Dumnezeu prin rugăciune”, urmată de un dialog cu preoții și credincioșii.

Catedrala mitropolitană de la Paris,"Biserica Română din Paris", 9 bis rue Jean de Beauvais (Paris 5e), este o frumoasă biserică gotică din secolul al XIV-lea (monument istoric), pe care Statul român a cumpărat-o în anul 1882 spre folosința comunității românești de la Paris. Cu slujbe în limba română şi un cler român, biserica din strada Jean de Beauvais a fost, timp de mai bine de o sută de ani, un fel de a doua ambasadă, culturală şi spirituală, a României în capitala Franţei, şi reprezintă, până astăzi, o oază de românitate şi ortodoxism pentru toţi românii, fie că sunt exilaţi, refugiaţi politic ori social, fie studenţi, ori simpli turişti sau trecători prin Paris.

Vă invităm să lecturați și mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, din 5 noiembrie 2017, la împlinirea a 125 de ani de la sfințirea Catedralei Mitropolitane, cunoscută ca “Biserica română din Paris”: https://basilica.ro/un-simbol-al-credintei-romanilor-din-europa-occidentala-catedrala-mitropolitana-din-paris/

 

 

 

 

 

 

PORTALUL EORI

 

FONDUL SOLIDARITATEA 

 
 

TELEGRAM

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

5X1000

 

 

 
 

STIRILE CELE MAI CITITE

 

APOSTOLIA

REPORTAGE EORI

 
 

VIZITATORI PE SITE

4833879