Parohiile Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei - slujind aproapelui

 

 

“Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.” (Matei 25, 40)

 

Urmând acestor cuvinte ale Domnului Iisus Hristos, majoritatea comunităților din întreaga eparhie a Italiei s-au mobilizat pentru a veni în sprijinul conaționalilor noștri, care se află în situații materiale precare, cauzate de pandemia de Covid-19. Desigur, orientarea spre “nevoile celui de lângă” nu a ținut cont de barierele naționale, religioase sau lingvistice, ci ea a avut ca și coordonată dorința de a ajuta și totodată prin filantropie de a-l apropia pe om de Dumnezeu.

 

În cele ce urmează, redăm slujirea pe care au făcut-o unele parohii în ultima vreme:

 

Paraclisul Centrului Eparhial de la Roma și Asociația de caritate a Episcopiei Italiei San Lorenzo dei Romeni  – a distribuit produse alimentare și produse de primă necesitate celor aflați în dificultate din partea de Sud a Romei.

 

 Parohia Roma V (Ostia) - a oferit alimente pentru 27 de familii, dar și ajutoare financiare pentru plata chiriei. Comunitatea s-a implicat și pentru găsirea (închirierea) unor camere destinate persoanele disponibilizate.

 

Parohiile Ostia I, Ostia II, Roma XI, Roma VI - Monterotondo, Tivoli, Roma VIII – Borghesiana, Velletri – au distribuit produse alimentare și produse de primă necesitate celor aflați în dificultate în diferitele zone ale Romei și Regiunea Lazio.

 

Parohia Torino II – prin Asociația Sfântul Laurențiu al românilor, filiala Torino, a desfășurat proiectul ”Cămara dragostei”. Prin acesta le-au fost oferite celor în nevoii, informații utile referitoare la accesarea ajutoarelor economice și a serviciilor care se poate apela în contextul urgenței sanitare în care ne aflăm. Totodată, credincioșii comunității și-au oferit sprijinul prin donații de bani și produse alimentare, dar și prin disponibilitatea de a distribui periodic aceste ajutoare la domiciliu persoanelor izolate în carantină, familiilor cu copii aflate în dificultate, cât și celor mai în vârstă și bolnavi. Astfel, prin mila Sa, Dumnezeu a rânduit să se distribuie pachete alimentare către 30 de familii. Au fost oferite 450 kg de alimente și 920€ (ajutor pentru chirie și medicamente)

Prin Centrul de întrajutorare Sfânta Filoteia (CAV), s-au oferit diverse ajutoare și susțineri mamelor cu prunci de până la un an.

 

Parohia Lodi – desfășoară în această perioadă următoarele proiecte:

1. a oferit ajutoare financiare: 5.000€ spitalului din Suceava, 2.000€ spitalului din Lodi, 2.000€ Asociației Pro Vita (Valea Plopului), 1.000€ fondului Solidarietatea al EORI și 600€ la trei parohii din Sicilia.

2. susține 20 de familii care sunt în izolare/carantină, cu cele necesare traiului. La acestea se adaugă grija spre achiziționarea de medicamente și livrarea acestora la domiciliu, persoanelor care se află în dificultate.

3. comunitatea își mai propune să demareze un proiect de formare a unei bănci alimentare, dar și identificarea voluntarilor în teritoriu pentru asistența celor în nevoi.

 

Parohia Pescara – prin Asociația Sfântul Laurențiu al românilor, filiala Pescara, a organizat Caravana “Pâinea noastră cea de toate zilele”, transportând pachete cu alimente familiilor aflate în dificultate. Acțiunea a însumat o cantitate de peste 2000 kg de alimente care au ajuns la circa 120 de persoane, dintre care aproape 45 % sunt copii.

 

Parohia Montecatini Terme – a ajutat în perioada 16 martie – 5 aprilie, aproximativ 350 de persoane, distribuind aproximativ 7 tone de alimente și produse de igienă, medicamente în valoare de 200€ și ajutoare financiare în valoare de 1300€.

 

Parohia Fiumicino – a ajutat un grup 31 de persoane (15 români, 7 ruşi, 5 brazilieni și 4 nigerieni). Aceștia au rămas blocați din diverse motive pe aeroportul Leonardo da Vinci, unii pierzând legăturile de zbor spre țările lor, alții sosiți pentru o escală, sau au fost obligați să aștepte alte zboruri, deoarece majoritatea au fost anulate datorită condițiilor impuse de pandemia de Covid-19.

Timp de o săptămână, comunitatea din Fiumicino, a avut în grijă acest grup de oameni. S-au cumpărat, pentru fiecare, cele necesare pentru dormit (o saltea, o pătură groasă şi câte o pernă). Românii au primit și câte o carte de rugăciuni, iar ceilalți indiferent de confesiune au primit câte o icoană de mărime medie. Pe lângă acestea, cu ajutorul unui enoriaș, parohia le-a asigurat câte două mese pe zi, tuturor.

 

Parohiile Verona I și IIau distribuit 1600 kg de alimente și produse de igienă la 38 de familii din oraș și din apropiere.

 

Parohia Milano I - a ajutat 4 familii și 2 persoane singure, oferindu-le alimente în valoare de 560€. Pe lângă acestea a mai oferit 1000€ Fondului Solidaritatea al EORI și un ajutor de 1000€ unei parohii din Veneto.

 

Parohia Milano Nord – Monza a distribuit aproximativ 60 kg de alimente proaspete și 130 kg de alimente neperisabile.

 

Parohia Pinerolo - prin programul “Bilet pentru Împărăție”, a ajutat 6 familii.

 

Collegno -   a ajutat până acum 42 de persoane, oferind 150 kg de alimente, 300€ plus cărți și icoane.

 

Parohia Orbassano – a ajutat 5 familii cu alimente (aprox. 50 kg) și alte 3 familii cu ajutoare financiare în valoare de 250€

 

 Parohiile Ravenna I, Lanciano, Venaria Reale și Voghera – au distribuit produse alimentare și produse de primă necesitate celor aflați în dificultate.

 

Protopopiatul Puglia - Basilicata a sprijinit în această perioadă peste 80 de familii.

Parohia Bari săptămânal asigură provizii pentru 30 de copii în tabăra nomazilor din Bari dar și celor 20 de copii din Cassano delle Murge și San Nicandro di Bari.

Parohia Cerignola sprijină 8 familii.

Parohia Lecce ajută o familie.

Parohia Matera poartă de grijă unei familii.

Parohia Taranto  sprijină 3 familii.

 

Parohia Sesto Fiorentino – a organizat primul transport către România de ajutoare umanitare, constând în îmbrăcăminte, încălțăminte și alimente, destinate copiilor aflați în cadrul Asociației ”Pro Vita pentru născuți și nenăscuți” din Vălenii de Munte.

 

Ne rugăm Domnului ca întrajutorarea să continue și-n perioada ce urmează, să se înmulțească, iar cei care primesc darurile să-L slăvească pe Dumnezeu pentru dragostea Sa față de noi, oamenii.

Urgența Coronavirus

 

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

 

Instagram

    Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae

    Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae

     
     

    Facebook

    5 X 1000

     

    I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

    Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

     

    Știri din viața Eparhiei

     

    Nepsis

    NEPSIS

     
     

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2020/2021

     Agenda creștinului 2020

    Calendar 2020 pentru familia ta

     

     Calendarul Tuturor Sfinților 2020 

    Tinerii ortodocși

    Numărul total de vizitatori

    12295374