Selectați limba dvs
-
Suntem și pe
Caută
Selectați limba dvs
Caută
Iată ce ne spune Egeria:
„Joia se face, de la cântatul celui dintâi cocoş, ceea ce este obiceiul să se facă până dimineaţa la Anastasis (biserica Învierii) ; la fel la ceasurile al treilea şi al şaselea .
La ceasul al optulea, după obicei, tot poporul se adună la Martyrium , mai devreme însă decât în celelalte zile, fiindcă otpustul trebuie să se facă mai repede. Când tot poporul este adunat, se face tot ce este rânduit; în această zi se săvârşeşte Sfânta Jertfa la Martyrium, iar otpustul se face în acelaşi loc către ceasul al zecelea. Înainte de a se face otpustul, arhidiaconul înalţă vocea şi zice: „La cel dintâi ceas din noapte, să ne adunăm cu toţii la biserica ce este în Eleona , căci mare osteneală ne aşteaptă în noaptea zilei acesteia”.
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei scoate la concurs un post vacant de preot paroh la următoarea parohie:
Preot Paroh la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alatri,
Protopopiatul Lazio III, Italia
Data limită pentru depunerea dosarului – 27 aprilie 2025
Se pot înscrie la concurs:
1. Diaconii, preoții slujitori, coslujitori sau misionari (
2. Preoții parohi care au cel puțin 5 ani de pastorație în parohie de la ultimul transfer sau numire;
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei scoate la concurs un post vacant de preot paroh la următoarea parohie:
Preot Paroh la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ierarh Nicolae” din Roma - Monte Sacro,
Protopopiatul Lazio II, Italia
Data limită pentru depunerea dosarului – 25 noiembrie 2025
Se pot înscrie la concurs:
1. Diaconii, preoții slujitori, coslujitori sau misionari (
2. Preoții parohi care au cel puțin 5 ani de pastorație în parohie de la ultimul transfer sau numire;
ULTIMA LACRIMĂ
„Şi va șterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi;
nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut”
Apocalipsa (21, 4)
Domnul se arată a fi Cel care șterge toată lacrima de pe chipul celor zdrobiți și striviți de nedreptățile lumii acesteia. Lacrimile fiecărui suflet aflat în suferință ating inima lui Hristos și o înmoaie, așa cum ating și lacrimile rugăciunilor noastre la ceas de durere și de necaz.
O mângâiere de neînchipuit și o pace aducătoare de har se așază peste toți știind acest lucru. Se face simțită puterea nădejdii celei de după nădejde, acea speranță de la capăt, care parcă se desparte de noi și am vrea să nu mai plece, să rămână măcar o rază de lumină care să descopere chipul vieții, care încă nu a coborât la moarte. Aici cuvântul cel duios al Domnului se arată a fi mângâietor, acel cuvânt care șterge și lacrima mea și lacrima ta, cuvânt aducător de liniște și de pace. Cuvântul Domnului este Adevăr, iar adevărul e cel care ne slobozește de orice jug pe lumea aceasta – „Veniți la Mine toți cei osteniți şi împovărați şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. 11, 28).
POCĂINȚĂ LUCRÂND – RAIUL DIN NOI DESCHIZÂND
„Pocăința este scara care ne urcă de unde am căzut”
Sf. Efrem Sirul
De la timpul vieții la timpul veșniciei
Dacă la început de an nou civil, obișnuim să tragem concluzii privitoare la cele ale lumii, la fiecare început de an nou bisericesc ar trebui să tragem concluzii privind cele sufletești, fiind un moment de cugetare și de repoziționare față de ce este cu adevărat important pentru noi, și anume, viața duhovnicească, iar nu grija după cele ale trupului. Viața duhovnicească însă este cea care începe prin și cu pocăință.
DACĂ VOI ÎNVĂȚA SĂ-L IUBESC PE APROAPELE
VOI PUTEA SCHIMBA CU ADEVĂRAT LUMEA
„Iadul este durerea de a nu mai putea iubi”
F. M. Dostoievski
Partea a III-a
Iubirea rănește, dar iubirea și vindecă
Acesta este un paradox. Unul din cele nenumărate ale iubirii Dumnezeiești. Iubirea îl învăluiește pe om, scoțându-l mereu reînnoit din angoasa lumii reci. Și pe cel care iubește și pe cel iubit – iubirea e mereu lucrătoare în ambele direcții. Dacă omul înțelege acest lucru, această taină, Îl va lăsa pe Dumnezeu să lucreze nestingherit înăuntrul său. Își va vedea toate neputințele și păcatele, le va asuma profund, și-I va cere iertare: „Da, toate sunt ale mele! Tot ce este neputință în mine, tot ce este păcat, al meu este! Tot ce este bun este al Tău, Dumnezeule. Hristoase al meu, ce Ți-am adus eu vreodată, decât ale mele păcate, ale mele neputințe? Și nu doar pe ale mele, ci și pe cele ale celor care au fost mai înainte de mine, înaintașii mei”.
DACĂ VOI ÎNVĂȚA SĂ-L IUBESC PE APROAPELE
VOI PUTEA SCHIMBA CU ADEVĂRAT LUMEA
A II-a PARTE
„Iadul este durerea de a nu mai putea iubi”
F. M. Dostoievski
Dumnezeu vine să-l ierte pe om
Dramatismul ideologiei vieții contemporane, ego-centriste, constă în faptul că ea ne vrea mereu rupți de comuniunea cu ceilalți, - rupând-mă de aproapele nu voi mai putea pune pocăință sinceră, - fără pocăință nu voi mai putea vindeca rănile însângerate, din care izvorăște în continuu durere. Ne îndeamnă, lumea contemporană, să ne separăm de viețile și de problemele celorlalți pentru a ne dedica propriilor noastre năzuințe și idealuri, nederanjați și netulburați de nimeni – un vis înșelător. Să urcăm pe cele mai înalte culmi ale „succesului” fără să privim în jur.
Catehezele vatopedine ale Preacuviosului Stareț Iosif Vatopedinul, editate la Doxologia acum cinci ani și traduse de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nathanael Neacșu, sunt o hrană nutritivă cu iz ascetic de un real folos pentru fiecare dintre noi. Se potrivesc deosebit de bine cu perioada Postului Mare pe care-l trăim și le propunem ca o sursă patristică de întărire. Sfântul a tratat către frățimea obștii sale o gamă variată de teme, iar ceea ce vă prezentăm este o parte din prea plinul viețuirii sale încercate. Datorită moștenirii duhovnicești pe care a primit-o de la Sfântul Iosif Isihastul, „ucenicul-părinte”, acum Sfânt, a preschimbat ființial inimi, născând duhovnicește adevărați oameni ai Duhului, lucrare care a plecat de la făptuire, s-a exprimat prin cuvânt și exemplu de nevoință.
Iată o primă apoftegmă legată de importanța ascultării: „Prin ascultare și, înainte de toate, prin păzirea cuvintelor lui Hristos, fiecare creștin Îl zămislește în sine ca un embrion, pe Hristos, și astfel omul se face mamă a lui Hristos, purtător în pântece și lucrător al chipului lui Hristos în interiorul său”1.
Cartea protoiereului Viaceslav Tulupov „ Cum să dobândești smerenia” poate fi asimilată unui tratat de asceză după tradiția filocalică. Părintele Viaceslav Tulupov propune o întoarcere la rigoarea patristică, ca drept urmare, cartea sa este o radiografie a sufletului aflat în tensiunea dintre chipul alterat de mândrie și asemănarea restaurată prin smerenie. Autorul nu tratează smerenia doar ca pe o virtute sau atribut moral, el o definește ca pe un fapt ontologic, ca fiind singura stare în care omul devine capabil să fie părtaș harului. Smerenia chiar și fără fapte atrage iertarea multor păcat, ceea ce nu se întâmplă dacă avem fapte, dar nu avem smerenie.
Despre receptarea ocărilor sau a eșecurilor, părintele ne sugerează să nu le primim ca pe niște accidente sociale, ci ca pe „intervenții chirurgicale” necesare vindecării ego-ului nostru. Fără smerenie, iubirea este doar un sentiment posesiv; prin smerenie, iubirea devine jertfă. Pe lângă sfaturile teoretice, autorul aduce foarte multe parabole patristice, astfel nu obosește pe cititor ci din contră, îl ajută. Nu te simți certat de autor ci mai degrabă simți că primești sfaturi de la un tată iubitor care înțelege stările prin care trece fiul lui, nu-l zdrobește sub greutatea deznădejdii, ci îi oferă nădejdea că poate deveni mai bun și mai liber cu ajutorul lui Dumnezeu.
O sinteză în câteva zeci de pagini cu sfaturi de o importanță majoră în marea menire pe care o avem noi, părinții, față de copii. Aceasta este în câteva cuvinte cartea pe care v-o prezentăm. Sfântul Porfirie care a fost contemporan cu noi (7 februarie 1906 - 2 decembrie 1991), este o pildă de smerenie și lucrare harică în viața Bisericii și a credincioșilor; suferind de numeroase boli și trecând prin focul încercărilor, și-a sfințit viața încât a devenit vas ales al Sfântului Duh. Biografia sa este o icoană cu numeroasele forme de nevoință pe care Sfântul le-a trăit ca și formă de despătimire și luminare. Așadar, orice fel de lectură legată de biografia și lucrarea marelui niptic este o hrană duhovnicească de o calitate aparte din care oricine își poate găsi leac pentru stările sale interioare, viața personală sau familială, relații interpersonale, provocări și ispite.
Un prim sfat pe care Sfântul ni-l dă nouă, părinților, este de a-i „dărui pe copii iubirii lui Dumnezeu. În preajma lor trebuie să devenim sfinți prin blândețea, răbdarea și iubirea noastră”[1]. Al doilea sfat: „Dacă părinții nu duc o viață sfântă, dacă nu vorbesc cu iubire, diavolul îi va chinui prin purtarea potrivnică a copiilor. Iubirea, faptul de a gândi la fel și buna înțelegere dintre părinți sunt tot ceea ce trebuie copiilor. Siguranță și ocrotire[2]. De aici înțelegem că „purtarea copiilor e strâns legată de starea părinților. Atunci când copiii sunt afectați de comportamentul neadecvat al părinților unul față de altul, își pierd vigoarea și imboldul de a progresa”[3].
Despre autor:
Sfântul Teofan Zăvorâtul este cunoscut prin predicile sale și prin scrierile sale deosebite precum Calea spre mântuire și Ce este viața duhovnicească? Din opera sa amintim mai jos câteva titluri:
Pagina 16 din 18
